Totul în vis pare amplificat: adierea devine un vânt puternic, un fir de apă se face fluviu, o scânteie e de fapt un vulcan. Însă nu amploarea mă face curios, ci senzația aceea stranie de realitate accentuată. În vis nu mă pot îndoi niciodată de tot ce mi se întâmplă acolo. E ca și cum pentru această hiper-realitate a visului nu există transcendență. Nici măcar disimulată.
În vis nu există o ”lume de dincolo”. S-ar zice, deși pare cu totul absurd, că visele ne arată o realitate mai consistentă decât cea obișnuită. Sigur, se poate ca toată această materie ultra-concretă a visului să pară astfel tocmai pentru că e pe de-a întregul subiectivă. Orice vis e asemeni unei piese de teatru în care suntem simultan distribuiți în toate rolurile, inclusiv în decor.
Am într-un buzunar o altă ipoteză: dacă tot ce se desfășoară în vis e atât de fixat de materia onirică, asta e pentru că gravitația visului acționează infinit mai puternic decât cea din lumea obiectivă. Undeva, în adâncurile tenebroase ale universului oniric, stă scufundată memoria tuturor posibilităților, Forța acesteia e cea care dă visului aspectul ciudat de realitate intensificată.
Mario Barangea
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
