30.6 C
București
miercuri, iulie 6, 2022

Istoria formării și decăderii Rusiei Kievene

 

Rusia Kieveană sau Rutenia Kieveană a fost cel mai timpuriu stat al slavilor estici dominat de orașul Kiev, aproximativ din anul 880 până la mijlocul secolului al XII-lea. Din punct de vedere istoriografic, Rusia Kieveană poate fi considerată ca unul și primul dintre statele predecesoare a celor trei națiuni slave răsăritene din zilele noastre: Bielorușii, Ucrainenii și Rușii (celelalte state predecesoare, mai puțin timpurii, fiind principatele slave răsăritene care au succedat Rusiei Kieviene, apoi, mai recent, Imperiul Țarist și Uniunea Sovietică). Domniile lui Vladimir cel Mare (980-1015) și a lui Iaroslav I cel Înțelept (1019-1054) constituie „epoca de aur” a Kievului, când Slavii au fost creștinați și au primit primul cod de legi al slavilor de răsărit – Russkaia Pravda.

În conformitate cu însemnările din „Cronica vremurilor trecute”, prima cronică a Rusiei Kievene, un vareg (viking) pe nume Rurik și-a așezat reședința în Novgorod, după ce a fost ales conducător comun al mai multor triburi slave și finice, pe la 860, după care și-a extins autoritatea și asupra Kievului. Cronica îl desemnează ca întemeietor al Dinastiei Riurikidă. Povestea anilor care au fost spune:

Acești varegi s-au așezat, pentru început, în zona Staraia Ladoga, după care s-au mutat spre sud, la Novgorod, pentru ca până la urmă să ajungă la Kiev, punând capăt dominației hazare asupra orașului de la care luau tribut. Rusia Kieveană a fost fondată de Oleg (Helgu în cronicile hazare) pe la anul 880. În următorii 35 de ani, Oleg și războinicii săi au subjugat diversele triburi slave și finice. În 907, Oleg a condus un atac împotriva Constantinopolului, iar în 911 a semnat un tratat comercial cu Imperiul Bizantin pe picior de egalitate. Noul stat kievean a prosperat pentru că avea controlul asupra drumului comercial care lega Marea Baltică de Marea Neagră și Orient și pentru că avea mari rezerve de blănuri, ceară de albine și miere pentru export.

Dată fiind poziția pro-scandinavă a cronicii „Povestea anilor care au fost”, unii istorici ai slavilor au pus în discuție rolul varegilor în înființarea Rusiei Kievene. Până la domnia lui Sviatoslav (aproximativ 945-972), prinții kieveni au adoptat religia și numele slavilor, dar drujina (gărzile de corp) erau în continuare formată din scandinavi. Cuceririle militare ale lui Sviatoslav au fost uimitoare: el a dat lovituri mortale celor mai puternici doi vecini ai săi, Hazaria și Imperiul Bulgar, care au dispărut la scurtă vreme după atacurile sale.

Vladimir cel Mare a ajuns la putere în Kiev după moartea tatălui său, Sviatoslav I și după ce l-a învins pe fratele său vitreg Iaropolk, în 980. Ca prinț al Kievului, cea mai mare realizare a sa a fost creștinarea supușilor săi, proces care a început în anul 988. Cronicile rușilor consemnează că, atunci când Vladimir a hotărât să adopte o nouă religie în locul vechilor credințe păgâne idolatre ale slavilor, el și-a trimis cei mai de încredere sfătuitori în diferite părți ale lumii. După ce au luat contact cu creștinii catolici, evrei  și musulmanii, emisarii au ajuns în cele din urmă la Constantinopol. Aici ei au fost copleșiți de măreția catedralei Hagia Sofia și de serviciul religios ținut în acest lăcaș de cult. Odată ajunși înapoi în Kiev, l-au convins pe Vladimir că cea mai bună credință este aceea a grecilor. Vladimir a făcut o călătorie la Constantinopol și a aranjat o căsătorie cu Ana, una dintre surorile împăratului Imperiului Bizantin, Basileios Bulgaroktonus.

Iaroslav cel Înțelept s-a luptat, de asemenea, pentru putere cu frații săi, fiind contestat ca prinț al Rusiei Kievene până în 1036. La fel ca și Vladimir la vremea lui, Iaroslav a fost foarte dornic să îmbunătățească relațiile principatului cu restul Europei, în special cu Imperiul Bizantin.

În secolele care au urmat fondării statului kievean, urmașii lui Rurik și-au transmis puterea princiară în familie. Succesiunea la tron s-a transmis de la fratele mai în vârstă la cel mai tânăr, de la unchi la nepot, sau de la tată la fiu. Membrii tineri ai familiei domnitoare își începeau cariera politico-militară ca șefi ai unor regiuni puțin importante, fiind avansați la conducerea unora mai importante, pentru a ajunge, în final, pe mult-râvnitul tron de la Kiev.

Rusia Kieveană nu a fost capabilă să-și mențină poziția de stat puternic și prosper, în parte datorită conglomeratului de teritorii aflate sub controlul diferitelor clanuri. Cum membrii acestor clanuri deveneau tot mai puternici, interesele lor regionale nu corespundeau cu interesele Kievului. De aceea, principii locali se luptau între ei, deseori apelând la aliați din exterior, precum cumanii, polonezii și  maghiarii. Între anii 1054 – 1224, au existat, mai mult sau mai puțin efemer, 64 de principate, 293 de prinți au ridicat pretenții la tron, iar certurile dintre ei au dus la 83 de războaie civile.

Cruciadele au dus la o schimbare a rutelor comerciale, care a accelerat declinul Rusiei Kievene. În 1204, cavalerii plecați în Cruciada a patra au cucerit Constantinopolul, transformând Nipru  într-o rută comercială secundară. Declinul Rusiei Kievene s-a accentuat prin divizarea în mai multe principate și câteva centre regionale: Novgorod, Vladimir-Suzdal, Halici, Poloțk, Smolensk, Cernigov (Cernihivul din zilele noastre) și Pereiaslav. Locuitorii acestor regiuni au evoluat în trei mari naționalități: ucraineană în sud și sud-vest, belarusă în nord-vest și rusă în nord și nord-est.

(Sursa: Wikipedia)

Gilly Graur

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.