23.7 C
București
vineri, iulie 23, 2021

JO 2020: Jocurile Olimpice de vară din anul 1896 – prima ediţie (Atena)

Prima ediţie a Jocurilor Olimpice moderne s-a desfăşurat la Atena, Republica Elenă, în perioada 6-15 aprilie 1896, potrivit olympics.com.

Au fost primele Jocuri Olimpice care s-au desfăşurat după ce împăratul roman Teodosiu I a interzis aceste manifestări sportive în anul 393. Cel căruia i se datorează reluarea Olimpiadelor este francezul Pierre de Coubertin (1 ianuarie 1863 – 2 septembrie 1937). La iniţiativa acestuia, la primul congres al Comitetului Olimpic Internaţional din 18-23 iunie 1894, de la Paris, s-a hotărât ca oraşul Atena să fie gazda ediţiei din 1896.

În data de 25 martie 1896, ce coincide cu ziua independenţei Greciei, imnul olimpic a fost intonat pentru prima dată, conform cosr.ro.

Pentru acest eveniment, în locul unei arene antice s-a ridicat Stadionul Panathinaikos, construit în formă de ”U”.

Ceremonia de deschidere a fost oficiată de regele George I al Greciei. La competiţie au participat 241 de sportivi din 14 ţări, care s-au întrecut în 43 de probe din 9 sporturi: atletism, ciclism, gimnastică artistică, haltere, lupte greco-romane, înot, scrimă, tenis şi tir.

Ţările reprezentate au fost: Marea Britanie, Australia, Austria, Bulgaria, Chile, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, SUA, Suedia, Ungaria şi Grecia.

Mai mult de jumătate din totalul sportivilor înscrişi în concurs au aparţinut Greciei. Pentru acea vreme, însă, a fost cea mai mare participare internaţională la un eveniment sportiv. La ceremonia de deschidere au luat parte aproximativ 80.000 de spectatori.

Condiţiile de desfăşurare au fost asemănătoare cu cele din antichitate, astfel că, potrivit tradiţiei, femeile nu au luat parte la aceste prime întreceri olimpice. Sportiva Stamata Revithi, însă, a protestat împotriva acestei decizii, alergând la maratonul din 11 aprilie, a doua zi după proba desfăşurată de sportivii bărbaţi.

Cu prilejul acestor JO, americanii s-au remarcat la atletism, francezii la ciclism şi scrimă, germanii la gimnastică şi maghiarii la înot.

Concurenţii greci s-au situat pe primul loc la tir, înot şi maraton, unde primul a sosit Spiridon Louis, din Arcadia, ”un cioban în fustanelă populară, departe de practicile antrenamentului ştiinţific”, după cum l-a descris Coubertin în memoriile sale.

Proba de maraton (40 km) s-a desfăşurat pe acelaşi traseu pe care mesagerul atenian Philippides îl străbătuse, potrivit legendei, cu 2386 de ani în urmă, pentru a anunţa atenienilor victoria în faţa perşilor, arată cosr.ro.

Atletul american James Brendan Bennet Connolly a fost primul campion olimpic al Jocurilor Olimpice moderne, după ce a câştigat proba de triplu salt. Acelaşi atlet a terminat pe locul doi la săritura în înălţime şi pe locul trei la cea în lungime, notează olympics.com.

Cel mai medaliat participant a fost germanul Hermann Weingartner, cu trei medalii de aur, două de argint şi una de bronz.

În clasamentul pe naţiuni, primul loc a fost ocupat de SUA, cu 11 medalii de aur, şapte de argint şi două de bronz, urmate de Grecia, pe locul al doilea, cu zece medalii de aur, 17 de argint şi 19 de bronz şi de Germania, pe locul al treilea, cu şase medalii de aur, cinci de argint şi două de bronz.

România nu a avut reprezentanţi la această primă ediţie a Olimpiadei. AGERPRES/

Sursa foto: IOC / olympics.com

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.