Daca te uiti la selectia unor membri ai noilor structuri de conducere din administratia de stat, ai sentimentul ca te intorci in timp.
Mai tineti minte vremurile cand Partidul Comunist te instiinta ca se deschide o pozitie noua in aparatul birocratic? Erai invitat sa-ti anunti intentia in scris, sa-ti faci o autobiografie si sa te prefaci ca nu stii cum se va lua decizia.
Astazi este tot asa: fie cunosti pe cineva care te anunta sa te pregatesti, fie ai facut servicii cuiva care iti ramane dator. Apoi te prefaci ca esti parte a unui proces riguros de selectie si validare.
Dezvaluirea intentiei tanarului ministru al economiei de a prelua in echipa conducatoare a unei angajate de la un alt minister are si o alta conotatie decat cea intens vehiculata in media. Si anume, cineva care din liceu isi turna colegii la Securitate este in sine un personaj indezirabil pentru ocuparea de functii in administratia publica. Pe mine nu ma preocupa faptul ca i s-a facut loc intr-un alt minister, ci cum a ajuns sa fie promovata anterior fara ca nimeni sa-i verifice competenta sau moralitatea?
Simptomul neputintei noastre de consolidare a meritocratiei este cel care deformeaza toata judecata decidentilor.
Caracterul individului, pe langa meritele sale reale, este considerat un dezavantaj, in loc sa fie principalul atu, in cariera profesionala. Nu demult, indivizii cu gandire critica si curaj erau recrutati nu doar pentru valoarea lor profesionala, dar si ca sa dispara tentatia contestarii publice a conducerii. Aceasta era o metoda mult mai inteligenta de inchidere a unor guri care spuneau adevaruri suparatoare.
Sa luam un alt exemplu: trecerea prefectilor in corpul demnitarilor. Pana acum, erau inalti functionari publici. Politicienii actuali admit ca numirea acestora era o ipocrizie, de dansii inventata, prin care prefectii erau aparent independenti politic, in realitate fiind dependenti de decizia unui guvern politic. Problema nu este ca am scapat de ipocrizie prin schimbarea statutului lor, ci ca a fost anulat un principiu constitutional care ii obliga sa asigure legalitatea si cenzurarea eventualelor abuzuri ale autoritatilor locale politice. Prin urmare, absurdul este ca ipocrizia a invins ratiunea. In loc sa avem un obstacol apolitic in calea celor care iau decizii discretionare, vom avea de acum un simulacru de control al respectarii legilor.
Cand ma gandesc toate acestea, imi vine in minte piesa de teatru „Sfantul Mitica Blajinul” a celebrului dramaturg Aurel Baranga – o satira plasata in perioada de inceput a comunismului care caricaturiza carierismul, lichelismul si impostura unor parveniti cu ”functii de raspundere”.
Claudiu Lucaci
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
