”Labirinterior”

”Labirinterior” (fragment)
.
Se află în creativitate un substrat terapeutic nu îndeajuns explorat. Deplasarea persoanei umane spre un nord artistic diluează consistent suferința, pentru că modul ăsta de funcționare în lume relativizează definitiv dorințele. Ca în pictura lui Adam Lupton, artistul caută pentru ”a vedea” un amplasament diferit față de restul corpului, și asta e lumea (contemplativului vindecat) așa cum e ea pe de-a-ntregul, deci devenirea încetează sau se preschimbă în simplu joc. Creativitatea, adică stilul, permite ieșirea din stagnare.
O anume sensibilitate în legătură cu viața, cu viul, face ca frica de moarte, cu toată instabilitatea pe care o implică, să fie reductibilă prin intensitatea stilului. Aș spune că stilul e totul la un moment dat, că stilul e viziunea însăși. Și nu-mi pare că e vorba doar de comunicare, cât mai ales e despre a deschide posibilitatea unei vieți trăite într-adevăr. Dar evident că e o tensiune în căutarea stilului, a ”propriului”. Tensiunea asta are menirea deseori de a marginaliza subiectul. Ceea ce e un nigredo fără de care nu se poate concepe plinătatea ca fapt.