În filmul SF spaniol intitulat „Los Cronocrímenes”, în engleză – Timecrimes (2007), un bărbat ajunge accidental într-o mașină a timpului care îl trimite cu o oră înapoi în trecut. Întâlnirea cu el însuși va fi doar prima dintr-o serie de dezastre cu consecințe necontrolabile.
Situația în care un om care se întoarce în timp se întâlnește cu el însuși apare în multe filme de acest gen. La baza ei stă ideea că trecutul mai păstrează o formă materială chiar după ce universul a ajuns într-un alt punct al evoluției sale. Cu alte cuvinte, materia ar fi multiplicată în fiecare moment.
În acest film, situația se complică, întrucât personajul care s-a întors cu o oră în trecut nu mai are răbdare să treacă ora respectivă și caută să-și omoare „sosia”, pentru a-i lua locul. Mai mult, el îl obligă pe tehnicianul care manevrează aparatul să îl trimită încă o dată în trecut, mai devreme, rezultând acum 3 exemplare ale aceluiași individ, care se urmăresc reciproc, căutând să se omoare unul pe altul.
Din punct de vedere logic, este aberantă o asemenea abordare a problemei întrucât, dacă am dispune de o mașină care poate accesa trecutul, ar fi suficient să trimitem acolo doar informația necesară pentru ca personajul respectiv să schimbe evoluția evenimentelor. Sau să-i trimită în trecut doar conștiința, presupusă a fi o sferă de energie creată de activitatea creierului nostru.
În oricare dintre aceste cazuri, se introduce un parametru nou, pe care fizicienii nu l-au descoperit încă. E vorba de numărul de repetări ale unui eveniment produs în univers sau doar pe planeta noastră. În mod normal, acesta este întotdeauna egal cu zero, dar aceste filme scot în evidență faptul că un eveniment s-ar putea, în anumite condiții, să se repete, o dată sau de mai multe ori.
Pentru a se putea repeta, este necesar să se elibereze o cantitate foarte mare de energie, care să împingă înapoi liniile de timp pe care universul le creează în fiecare clipă. E ca și cum, în funcționarea unei mașini de tricotat ar interveni o defecțiune, care ar face ca firul de lână, într-un anumit loc, să nu se mai adauge peste stratul precedent, ci peste un altul, mai vechi, rezultând un pulover a cărui suprafață nu mai e plană, ci are diverse cute generate de o nouă cusătură, care-l face inutilizabil.
de Gilly Graur
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
