Mai puţin de 5% din consumatorii casnici de gaze sunt instruiţi şi capabili să îşi negocieze contractele, astfel încât să obţină preţuri mai bune pentru gazele naturale consumate, se arată într-un studiu realizat de Asociaţia Energia Inteligentă.
Clienţii industriali şi consumatorii casnici instruiţi vor fi principalii perdanţi dacă liberalizarea pieţei gazelor naturale se va amâna, în contextul în care ordonanţa 1/2020 nu va mai intra în vigoare, aşa cum se prefigurează în prezent, potrivit unui comunicat remis, marţi, AGERPRES.
În acelaşi timp, câştigători ar fi unii furnizori şi importatorii de gaze naturale.
Recent, Curtea Constituţională a admis că Ordonanţa 1/2020 de modificare a OUG 114/2018 este neconstituţională, asta după ce OUG 1 fusese deja respinsă în data de 10 februarie 2020 în Senatul României. Ordonanţa ar urma să fie dezbătută în Camera Deputaţilor, care este cameră decizională, iar dacă va fi din nou respinsă, vor fi reaplicate prevederile OUG 114/2018.
„Dacă Ordonanţa 1/2020 nu va mai fi în vigoare, principalii perdanţi vor fi clienţii industriali, care vor fi obligaţi să plătească din nou preţuri mai mari decât producătorii de mărfuri similare din alte ţări, riscând astfel pierderea unor pieţe de desfacere şi chiar importante probleme financiare. De asemenea, perdanţi vor fi şi clienţii casnici instruiţi, care ar putea să obţină preţuri mai bune prin liberalizare”, a declarat Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, citat în comunicat.
Potrivit datelor obţinute în cadrul Proiectului „Preţ Corect La Gaze”, Asociaţia Energia Inteligentă estimează că în acest moment sub 5% dintre clienţii casnici sunt instruiţi şi capabili să îşi negocieze contractele şi să obţină preţuri mai bune pentru gazele naturale consumate.
Totodată, este important de menţionat că reintrarea în vigoare a OUG 114/2018 ar reimpune aplicarea taxei de 2% pe cifra de afaceri obţinută din valorificarea energiei electrice şi a gazelor naturale, taxă care va influenţa preţul gazelor la consumatorii finali (alături şi de celelalte prevederi).
„În acest moment, cu doar patru luni înainte de data stabilită pentru liberalizare, ne găsim în situaţia paradoxală de a nu şti dacă aceasta se va produce sau nu, daca furnizorii trebuie să transmită oferte pentru consumatorii casnici, dacă aceste oferte vor lua în considerare taxele şi tarifele din OUG 1/2020 sau pe cele din OUG 114/2018”, a explicat Chisăliţă.
Potrivit acestuia, dacă OUG 1/2020 va fi abrogată de Parlamentul României şi liberalizarea pieţei de gaze nu se mai produce la 1 iulie 2020, câştigători vor fi unii furnizori de gaze care vor face profituri mari în urma plafonării preţului gazelor la populaţie, precum şi în urma creşterii preţurilor gazelor naturale pentru consumatorii industriali.
„De asemenea, câştigători vor fi şi importatorii, care, de asemenea, vor înregistra profituri mari din vânzarea în România a gazelor, ca urmare a intervenţionismului în piaţă dictat de OUG 114/2019. De exemplu, anul 2019 a adus marje de profit cu până la 20% mai mari pe piaţa internă de gaze faţă de marjele realizate în zona Balcanilor”, a adăugat preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă.
Asociaţia recomandă autorităţilor statului român să clarifice cât mai rapid direcţia în care se va îndrepta piaţa de gaze naturale în acest an întrucât starea actuală poate determina greutăţi şi confuzii suplimentare faţă de situaţia oricum complicată a liberalizării pieţei gazelor.
Asociaţia Energia Inteligentă continuă şi în acest an Proiectul „Preţ Corect La Gaze”, prin care învaţă consumatorii cum să acţioneze pe o piaţă liberă şi cum să se protejeze de anumite „capcane” din contractele de furnizare gaze naturale.
„Asociaţia Energia Inteligentă este pro liberalizarea pieţei de gaze naturale. Deşi termenul de patru luni de pregătire a consumatorilor ni se pare destul de strâns, credem că dacă autorităţile statului îşi vor concentra eforturile, îi pot ajuta mai ales pe clienţii casnici să devină instruiţi şi capabili să îşi negocieze contracte avantajoase”, a mai declarat Dumitru Chisăliţă.
De asemenea, Asociaţia Energia Inteligentă susţine înfiinţarea SALGAZ (Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Gazelor Naturale), în conformitate cu OUG 38/2015 care a transpus Directiva 11/2013 şi însărcinarea acestui centru cu derularea urgentă a unui program de informare si de organizare de cursuri pentru pregătirea consumatorilor casnici să-şi negocieze contractele de achiziţie de gaze naturale pe o piaţă liberalizată.
Asociaţia Energia Inteligentă reuneşte profesionişti din domeniul energiei electrice şi gazelor naturale, care militează pentru un preţ corect al gazelor naturale şi pentru creşterea transparenţei în piaţa de energie din România. Misiunea asociaţiei este de a contribui la o mai bună informare a consumatorilor de gaze şi de energie din ţara noastră. AGERPRES
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.