Deci britanicii au mai câștigat timp, până la 22 mai, ca să se decidă în cazul Brexitului. Numai bine să fie subiect în campania electorală pentru Parlamentul European. Sau poate se speră că așa n-o să fie, totuși, subiect central. Deși întrebarea asta nu-mi dă pace: năucii care au luat aseară decizia mai știu pe ce lume trăiesc? Mai au priză cu realitatea? O viziune, ceva?
Poate mă repet, dar Comisia Juncker a fost cea mai slabă din istoria UE. A făcut prostii cât pentru toată istoria Uniunii. A lăsat un proiect în paragină. Și, din păcate, un vinovat este și Consiliul European, care s-a supus fără să crâcnească voinței Berlinului. Iar controlul democratic a fost o glumă. Elitele și cetățenii europeni sunt despărțite de o prăpastie. Și lucrurile vor merge din rău în mai rău…
de Constantin Gheorghe
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.