Pentru relatia NATO-Rusia exista un precedent al relatiilor internationale foarte clar, cu consecinte si evolutii ulterioare inspaimantator de asemanatoare pana acum. Este tratatul de la Versailles.
La fel ca Germania la 1918, Rusia este, prin fosta URSS, o putere perdanta la nivelul anului 1991.
Tratatele de desfiintare ale URSS si Pactului de la Varsovia sunt echivalentul Versailles-ului, acolo se semneaza tacit acceptarea infrangerii si incheierea paradigmei geopolitice a URSS. Dacă Versailles-ul consemneaza conditii umilitoare impuse Germaniei din partea puterilor invingatoare, cele doua acte din anii 90 fac perfect acelasi lucru pentru mandria sovietica, cu singura deosebire ca sunt interne.
In ambele cazuri infrangerea este totala, definitiva.
„Razboiul care va pune capat razboaielor” se spunea la 1918, „Sfarsitul istoriei” in 1991, cele doua sintagme pozitiviste egale in naivitate și șocant de similare anuntau – si atunci si acum recent – iesirea forever din perspectiva confruntarii globale. Flori, bucurie, speranta.
Doar ca la fel ca Germania atunci, sfasiata interior de realitatea unei infrangeri percepute ca nedrepte, ba chiar dimpotriva, armata germana s-a considerat neinvinsa in the field, si Rusia azi, cel putin militar la fel de neinvinsa in Cold War, impinge prin doctrina Putin exact acelasi narativ: desfiintarea URSS cea mai mare tragedie, am fost injunghiati pe la spate, suntem prejudiciati in relatiile imternationale, dreptul nostru la spatiu tampon si sfera de influenta incalcat, totul, dar absolut totul intr-un val revizionist identic pana la nivel de frazare cu atmosfera Germaniei interbelice.
Putin nu doar ca nu admite realitatea pierderii razboiului rece, dar pretentiile lui actuale invocă drepturi internationale similare unei puteri care a incheiat secolul trecut cel putin cu o remiză, daca nu chiar mai mult. Eruptia nationalista interna si in general ideologia autoritarista a regimului Putin cu exact aceleasi coordonate cu Germania anilor 30, provocarile la adresa vecinilor sunt similare, presiunea si miza pe lipsa de chef a occidentalilor de a se arunca din nou in razboi sunt match ca pe Tinder.
Pana si presa care analizeaza dintr-o postura „obiectivă” ratiunea etica a pretentiilor rusesti comparandu-le de la egal la egal cu cele americane, sugerand cu obstinatie ca parte a push-ului rusesc un balans moral si geostrategic inexistent e copycat dupa ziarele antebelice.
La fel si benevolentia vestică.
Si paralele pot continua detaliu cu detaliu. Din cele 3453 de analize citite inclusiv din rusă (thx to -deepl.com*) nici macar una nu aminteste precedentul istoric al revizionismului. Desi sunt captain Obvious in textul asta, nu pot sa-mi stapanesc senzatia ca majoritatea oamenilor au uitat, pur si simplu.
Tudor Dumitrascu
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
