33.6 C
București
duminică, iulie 14, 2024

Majoritatea românilor preferă să aibă în locuinţă 21 – 23 de grade, pe timpul verii; o treime dintre gospodării au aer condiţionat

Peste jumătate dintre români (57%) preferă să aibă în locuinţă, în perioada verii, o temperatură cuprinsă între 21 şi 23 de grade, în timp ce patru din zece persoane (42%) folosesc aparatul de aer condiţionat aproape zilnic, relevă rezultatele unui sondaj publicat, marţi, de E.ON.

În acest context, la ora actuală, circa o treime dintre gospodăriile din România sunt dotate cu minimum un aparat de aer condiţionat, arată un studiu realizat de companie în primul trimestru al acestui an.

De asemenea, o cercetare sociologică întocmită în luna mai din acest an arată că 80% dintre cei care deţin deja un sistem de răcire a locuinţei declară că folosesc aparate de aer condiţionat iar 18,6% apelează la ventilatoare. Sistemele de răcire prin evaporare şi pompele de căldură – care au şi funcţie de răcire – sunt foarte rar întâlnite la români, în ambele cazuri doar 1% dintre respondenţi spunând că deţin un astfel de sistem.

Potrivit sursei citate, 43% dintre respondenţi apelează la aer condiţionat doar în zilele toride şi o pondere similară (42%) spun că îl folosesc zilnic, pe perioada sezonului cald. Totodată, pentru a obţine confortul dorit, puţin peste două treimi dintre români (67%) susţin că folosesc aparatul de aer condiţionat între o oră şi patru ore/zi, 22% între patru şi şase ore/zi iar 10% peste şase ore/zi.

Concluziile studiului de specialitate evidenţiază că, pentru majoritatea participanţilor (57%), temperatura confortabilă în locuinţă este în intervalul 21 – 23 de grade, în timp ce aproximativ 23% preferă o temperatură mai scăzută, de sub 20 de grade, iar 18% mai ridicată, între 24 şi 26 de grade. Datele citate arată că doar 1,5% dintre respondenţi se simt bine la peste 26 de grade. Realizatorii studiului menţionează că, pentru fiecare grad sub 24 de grade, consumul de energie electrică creşte cu 5 – 7%.

La acest capitol, specialiştii sunt de părere că temperatura cea mai potrivită pentru vară este, în general, între 24 şi 26 de grade, iar recomandarea este ca diferenţa dintre temperatura interioară şi cea exterioară să nu fie mai mare de 5 – 10 grade.

În ceea ce priveşte utilizarea de termostate inteligente pentru controlul temperaturii, 58% dintre cei chestionaţi au declarat că utilizează un astfel de dispozitiv. Alţi 31% spun că sunt interesaţi de achiziţionarea unui asemenea accesoriu.

Referitor la mentenanţa aparatelor de aer condiţionat, 45% dintre respondenţi afirmă că fac o verificare a aparatului o dată pe an, circa 17% o dată la doi ani şi 23% „doar când este nevoie”.

„Recomandarea specialiştilor este ca verificarea să fie făcută de două ori pe an, mai întâi la început de sezon cald şi apoi la început de sezon rece, mai ales în cazul celor care folosesc funcţia de încălzire a aparatelor de aer condiţionat”, notează sursa citată.

De altfel, în această privinţă, aproape jumătate dintre români (48%) susţin că folosesc aparatul de aer condiţionat şi în sezonul rece, pentru încălzire, iar 52% că nu îl folosesc niciodată cu acest scop.

AGERPRES

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie