28 C
București
duminică, iunie 23, 2024

Mănăstirea Chiajna în ruine la marginea marginii orașului

În fotografia asta, exact așa cum mi-o aduc aminte, este mănăstirea Chiajna în ruine la marginea marginii orașului. Era o zi ca cea de azi, într-un august de la sfârșitul anilor ’80, când am traversat câmpurile toată gașca, de la pădurea Roșu până în bălăriile dezolante din Sârbi. Nu știam pe atunci de ruinele astea, a fost o descoperire senzațională. Ne-am pus toți copiii spontan într-un colosal joc de-a v-ați ascunselea. Găsisem ascunzătoarea perfectă chiar în vechea biserică, între niște bolovani și-un buruieniș imens. Eram câțiva înghesuiți acolo: Rodica, Ștefan, eu, Ana, poate încă cineva, nu mai știu. Era cald, așteptam pe tăcute să nu fim descoperiți.

În fața mea, Rodica – ochi de smarald, părul de mătase. Nu știam ce simt. Era o tulburare, o pâclă fumurie prin capul gol, un dans lent de alge prin adâncul pieptului.

”Nu te mișca”, i-am șoptit. ”Ai o muscă pe gât”, pretextul perfect, cea mai nevinovată minciună îmi ieșise pe gură. I-am luat repede cu degetul picătura de transpirație și mi-am pus-o pe limbă. ”Gata”, i-am zis, aveam ochii închiși.

Imediat mai apoi, dintr-o frescă ciuruită, o jumătate de față de sfânt (eram convins că-i chiar Dumnezeu) zâmbea cu îngăduință. Am văzut limpede asta.

Au fost locul și momentul când am știut, fără să înțeleg, că Dumnezeu există – la un altar părăsit, într-un joc, pe ascunse, sub o lumină de august, cu tot cu căldura unui trup.

Mario Barangea

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie