[…]Sentimentul nedeslușit, aflându-mă într-un loc străin, că recunosc obiectele cu care sunt obișnuit dintotdeauna – trotuare, străzi, magazine, felinare, biciclete – dar că, în același timp, nimic din toate acestea nu-mi e cu exactitate familiar. Realitatea nu e nicicând mai elastică decât în asemenea momente, ochiurile ei se lărgesc și ceea ce e definitiv scapă cu ușurință din strânsoarea năvodului. Imponderabilul situației mă trimite inevitabil la mine însumi. De aici senzația de vaguitate, tensiunea derealizării. E ca în cazul limbajului: cu cât un cuvânt este mai inadecvat la context, cu atât puterea sa metaforică va crește. Măsura înstrăinării mele de lume e măsura descoperirii semnificației lumii. Însă asta e o exagerare, așa cum tot ce există e o exagerare. Ca un miner ce înaintează în tunel, văd întunericul la lumina lămpii. Încordarea privirii stabilizează inefabilul și începe să-l încarce cu obiecte – trotuare, străzi, magazine, felinare, biciclete. […]
de Mario Barangea
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
