O amintire atât de îndepărtată încât e neverosimil că îmi aparține. Pare o poveste citită cândva într-o carte al cărei titlu îmi scapă. De fapt, o narațiune confabulată are tot atâta consistență cât cea mai reală dintre amintiri. Curios cum reușesc, dincolo de voia mea, să mă detașez de ceea mă compune. Ce rămâne din mine e un sentiment predominant, un secret, un semn imprimat în ceara sufletului de o forță imensă și străină. O putere ieșită din comun, în care converg divinul și animalicul deopotrivă, incizează în mine o trăire irepetabilă și intraductibilă, decisivă și definitorie. La fel și în ceilalți. În toți. Fiecare își păstrează secretul. Nu-i o incapacitate în a-l exprima, dar cu siguranță e una în a-l identifica. Nu știu de ce se vorbește atât despre traumă. E relevantă, desigur. Însă discuția despre traumă e adesea o pedalare în gol. Mult despre umbră, nimic despre urmă.
Mario Barangea
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
