„Nu ai nevoie de nicio vindecare. Ești întreg așa cum ești” se spune tot mai des în spațiul virtual.
Este o afirmație puternică, menită să alunge rușinea, vinovăția și ideea că suntem „defecți” sau „stricați”.
Și într-adevăr, nu suntem bolnavi în sensul în care societatea a obișnuit să eticheteze suferința emoțională sau rănile trecutului.
Dar a spune că nu avem nevoie de vindecare este, poate, o jumătate de adevăr.
Când ai o rană deschisă și mergi la doctor, nu îi spui „Eu nu am nevoie de vindecare, sunt întreg așa cum sunt”, ci îl lași să te doftoricească și să își facă treaba. Să ajute rana fizică să se vindece pentru că au fost distruse oasele sau țesuturile.
Făcând transferul asupra proceselor psihice, are loc o rănire psihică, în care nu sunt distruse țesuturi, ci percepția, gândirea, imaginația, trăirea emoțională, etc, nu mai funcționează normal.
Cum se întâmplă asta?
În timpul unui eveniment intens, mecanismele normale de protecție și reactie la stres sunt copleșite și depășite, iar în astfel de situații psihicul unei persoane care trăiește o astfel de experiență, are două alegeri: se oprește, pentru a evita colapsul, ori are loc un clivaj în trei părți: părți sănătoase, părți traumatizate și părți supraviețuitoare.
Da, nu ești „defect”, nu ești bolnav, dar ești rupt în bucăți, altfel, nu mai existai acum. Așa funcționează corpul și psihicul pentru a evita moartea fizică.
Gabor Mate vorbește despre traume maroje, cu „T”, făcând referire la evenimente grave, precum abuzul fizic și sexual, moartea cuiva drag, război, violență extremă, dezastre naturale, sărăcia extremă sau discriminarea, care pot genera boli mintale și tulburarea de stres posttraumatic.
Și traume cu „t” mai mici, dar care dor pe termen lung, precum lipsa afecțiunii, critica și judecata repetată, părintele care e mereu ocupat sau nu oferă susținere emoțională, traume care au numeroase efecte, printre care și dependența afectivă.
Spune-i tu unui om cu PTSD că nu are nevoie de vindecare, când omul ăla nu trăiește o simplă frică, ci o angoasă puternică, are amețeli, îi tremură tot corpul, are coșmaruri, insomnie, iritabilitate, izbucniri de furie, amintiri intruzive, senzația de leșin, anxietate ridicată, evită situații și locuri.
Nuuu…pentru ce vindecare, totul e minunat.
Spune-i tu omului cu dependență afectivă, care atunci când trece prin schimbare, separare, abandon, excludere, piedere, etc, că nu are nevoie de vindecare.
Experimentează o angoasă de abandon atât de puternică, încât are sentimentul că își pierde viața, deoarece emoțiile sunt copleșitoare.
Știi ce face omul ăsta în lipsa unui suport specializat? O să caute anestezice: în muncă, alcool, droguri, pastile, substanțe inhalate, shoping și mâncat compulsiv, conținut pornografic, jocuri de noroc, etc.
Om, care va fi judecat pentru că nu se poate abține sau controla. Și chiar îi este greu să o facă, pentru că s-a instalat deja toleranța și sevrajul, sevraj care are adesea nevoie de intervenție medicală pentru a evita moartea fizică, în cazul unor dependențe.
Dar nu…nu e nevoie de vindecare, e doar o gogoriță inventată de șarlatani ăștia de psihologi și psihoterapeuți, care fac bani de pe suferința oamenilor.
Dar nu mai este acuzat niciun producător de băuturi alcoolice care face bani de pe urma dependenței tale de alcool, niciunul care produce haine și face bani de pe urma dependenței tale de shoping compulsiv, nici ăla cu patiserii, supermarketuri, ori restaurante care face bani din mâncatul compulsiv, nici ăla cu pastile care face bani din PTSD-ul tău…
și lista poate continua.
Nu este nevoie de vindecare, dar sunt oamenii care aproape leșină când văd un câine, o ambulanță, un pompier, un foc de tabără, ori își bagă picioarele în apă, acasă în propria cadă.
Sunt oameni care au inima cât un purice atunci când vorbesc cu alți oameni, mănâncă în public, sunt priviți ori îi atinge fizic altcineva.
Nu, nu este nevoie de vindecare, dar se înmulțesc dependendențele și cazurile, cu viteza luminii.
Și nu, nu au toate cauze în copilăria timpurie, unele evenimente se întâmplă în toate etapele de dezvoltare sau la maturitate, mai ales cele care generează PTSD.
Altele sunt moștenite. Pune-mă pe mine să vizitez peșteri ori saline, că intru în fibrilații. Deh, tataie a fost miner, Dumnezeu cu mila ce s-a întâmplat acolo, dar mi-a lăsat o moștenire. Acum să dăm cu piatra și în metoda constelațiilor, tot niște șarlatani domnule.
Dar cine afirmă adesea că nu este nevoie de vindecare?
De cele mai multe ori spiritualiștii de carton, care cred că dacă stai în poziția lotus, ori te plimbi cu un trandafir în gură precum tăurașul Ferdinand, trece PTSD.
Sau…persoanele care fug de propriul proces interior ca dracu de tămâie. Mai sunt și unii colegi de breaslă, dar mă abțin, e proces propriu evitat sau ego gogonat.
Mai nou, se încurajează vindecarea cu ChatGPT. De-a dreptul haios sau Doamne ferește!
Trecând peste faptul că adesea îți spune ce vrei să auzi dacă îl dresezi cum trebuie, e bine de reținut că nu informația vindecă, ci relația terapeutică în cadrul căreia practici coreglarea, reparentarea și dobândirea unui stil de atașament securizant.
Nu merge asta cu un robot, el nu simte doar a învățat să mimeze, e un soi de robot narcisic. Te poate ajuta în nenumărate aspecte ale vieții tale, dar nu poate face terapie cu tine.
Da, ești întreg așa cum ești…cu tot ce porți în tine, dar tocmai pentru că ești întreg, meriți vindecare.
Nu pentru că ești stricat, ci pentru că vrei să-ți îmbrățișezi viața mai deplin. Vindecarea nu este o negare a cine ești acum, ci o formă profundă de grijă față de tine.
Nu te face mai „valoros”, pentru că ești deja, dar îți poate reda libertatea, claritatea, bucuria.
Așadar, nu ești bolnav…dar s-ar putea să fii rănit, iar rănile au nevoie de vindecare.
Madalina Molcut
Terapeut&Trainer
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
