Apropos de patriotismul de care mi-e sila, as vrea sa-mi vad un singur contemporan care stie sau ii pasa de locul unde a fost ingropata ruda lui pierduta pe front, un bunic, un strabunic, orice.
Plangem ca crocodilii de 1 decembrie dar am ingropat de-a valma 95 la suta dintre mortii razboaielor, nu stie nimeni unde, fara nume, fara mila, fara semnificatie.
Acesta e statul-calamitate roman, asa a fost si asa va fi.
Vuieste in schimb de ragete identitare primitive si pretentii de modernitate.
Nu avem trecut, obisnuiti-va cu asta, e indesat in gropile comune majoritatea nici macar marcate cu o piatra neolitica, ca o cruce ar fi fost prea mult deja, Hristosu mamii noastre de crestini inchipuiti, e in buruienile dezolante de la Marasesti unde latra cainii pe un camp gol, de ce sa-i fi identificat cineva pe amaratii aia.
Nu avem trecut, e neantizat din lene si nepasare, avem in schimb suveranism si conservatorism care n-a conservat niciodata nimic, si neanderthalieni inveliti in steaguri in Valea Uzului unde inca nu stie nimeni nici macar daca majoritatea sunt ai nostri sau nu. Valea Uzului… o ingraditura mizerabila lasata in paragina… ca orice alta emotie reala pentru oamenii astia care ne-au fost familie.
Nu avem niciun trecut.
Nu i-a pasat nimanui, nici statului, nici noua.
Iar altii, e plin internetul, isi stiu si ora si locul pe unde i-a intrat glontul stramosului lui de acum 100 de ani. Iar locul in care e ingropat si grija pentru memoria lui ar trebui a ne oblige sa ne sapam singuri o groapa si a ne ascundem acolo de rusine.
Autor Tudor Dumitrascu
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
