Pregăteam un sos și aveam nevoie de un gust dulce-acru, așa că am fiert niște oțet cu două linguri de miere. Mirosea atât de bine încât l-am băut. Nu știu cum s-a întâmplat dar am amețit puternic pentru scurt timp. Am zis să notez undeva cum m-am simțit și ce mi-a trecut prin minte. Rezultatul e ăsta:
Aș zice că omul nu e, în primul rând, o persoană, ci un eveniment, o serie de conjuncturi în căutarea subiectivității. Dar asta numai dacă experiența conștiinței rămâne fantasmatică. Unii reflectă sec realitatea – nicio schimbare nu se produce. Alții își găsesc sufletul – nimic nu mai e la fel. Nu e hazardul la origine, pura întâmplare e exclusă din posibilitate. Proba e însăși existența structurii, predispoziția pentru organizare.
Cred că posibilitățile nelimitate nu vor reuși să aducă nimic în act. E nevoie de limită în posibilitate pentru ca realitatea să capete contur. Realitatea e un proces, pe de altă parte. Iar înțelegerea (cât mai completă a) acestui proces are de a face cu autenticitatea – esența oricărui act artistic. Trena limită/proces/înțelegere/autenticitate supraveghează gândurile și faptele de sub efigia Umbrei. Dar Umbra asta luminoasă are la rândul ei o umbră: neputința rațiunii de a compensa iraționalul. Această neputință e tragicul. Inconsistența evenimentului uman își face loc între sentimentul tragicului și umbra luminoasă a completitudinii.
Ați ajuns aici cu citirea textului? Wow, mulțumesc! să fim sănătoși!
de Mario Barangea
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.