Personal am o interpretare diferită a teoriei relativității, în sensul că, atunci când cineva ajunge într-o zonă unde timpul trece mai încet (cum sunt găurile negre) sau când călătorește cu viteze apropiate de cea a luminii, el ajunge de fapt în trecut și nu se mai poate întoarce niciodată în prezentul în care ar fi trebuit să se afle. Aceasta se întâmplă întrucât orice obiect material (deci și ființele) există într-un număr imens de exemplare, multiplicate prin ???????????????????????????????????? ???????????????????????????????? (ceea ce noi numim „trecerea timpului”). Forțele de inerție asigură această multiplicare a noastră în viitor, ca o mașină de copiat. Pentru a putea comunica cu celelalte ființe, este necesar ca numărul nostru de „copii xerox” să fie egal cu al celorlalți, adică să ne aflăm pe același „???????????????????????? ????????????????????????????” (termenul îmi aparține). Or, în cazul în care o persoană experimentează un ritm al timpului mult mai lent, numărul lui de exemplare va fi mai mic decât al celorlalți, iar el va rămâne cumva în urmă, întocmai ca o plantă care nu s-a dezvoltat suficient și nu atinge înălțimea celorlalte. Această „retrogradare” are ca efect pierderea contactului cu celelalte ființe, a căror stare de conștiență se află exclusiv în prezentul lor.
Aici ne lovim de o altă problemă, care n-a fost abordată corect de către fizicieni, din cauză că nu s-au consultat cu biologii și cu psihologii atunci când au elaborat acel „paradox al gemenilor”. Se pare că, datorită felului în care este „setat” creierul nostru, numai ultima parte a vieții noastre, respectiv o „feliuță” foarte subțire din prezent este în stare conștientă, restul momentelor vieții noastre, din trecut, corespund unor stări inconștiente. În schemă, se vede că omul, din acest punct de vedere, se aseamănă cu un băț de chibrit. Așadar, ce se întâmplă cu „turistul” care staționează în apropierea unei găuri negre sau care merge cu o viteză de, să zicem, 75% din viteza luminii? În opinia mea, el va „dispărea” de pe „radarul” contemporanilor săi, împreună cu întreaga gaură neagră sau cu racheta în care călătorește. Se va afla apoi într-o „zonă” de trecut, care mai are încă rezerve de energie, dar unde oamenii nu mai sunt conștienți, deplasându-se către viitor pe un ???????????????????? ???????? ????????????ă ????????????????????????????????. Nu va mai putea comunica cu cei pe care îi întâlnește, deși se va putea lovi fizic de ei. Va putea schimba ceva din acel trecut, dar efectul nu se va propaga niciodată în viitor. Este un tablou de coșmar cum nu ne putem imagina. Cu această ocazie am reușit să dau un exemplu de ce înseamnă o „curbură a timpului”, termenul fiind evitat de fizicieni cu multă grijă, fiind folosit numai în contextul general de curbură spațio-temporală, toate exemplele practice limitându-se doar la curbura spațiului, având cauză gravitațională.
Și încă o precizare – după mine, călătoria în viitor nu este posibilă, deoarece timpul și spațiul corespunzătoare nu sunt formate încă și ca urmare nu-l putem accesa, lipsind atât căile de comunicație cu zona respectivă, cât și zona ca atare. Așa că ceea ce vedem prin filmele SF – călători venind din viitor, aducându-ne informații și ajutându-ne, nu poate fi decât o închipuire a acelor autori.
de Gilly Graur
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
