Descris de Liszt drept „cel mai poetic dintre compozitori”, Schubert a devenit compozitorul prin excelenţă al perioadei romantice timpurii. Scriind muzică în aproape toate genurile majore, prin creaţiile sale a stabilit un standard care a fost de nedepăşit timp de mai bine de un secol, notează www.deutschegrammophon.com.
Franz Schubert s-a născut la 31 ianuarie 1797, la Himmelpfortgrund, lângă Viena. Viaţa sa a fost scurtă, strălucitoare, petrecută aproape în întregime în oraşul Viena.
O imagine a unui boem fericit a persistat până în secolul al XX-lea. Adevărul era mai întunecat şi mai complex. În timpul vieţii sale, Schubert a fost cunoscut pentru piese mai scurte pentru pian. Descoperirea creaţiei sale mai ample a început în 1839, când Robert Schumann a dat peste manuscrisul „Marea Simfonie” în Do major.
În anii 1860, alte capodopere orchestrale, cum ar fi Simfonia „Neterminată” şi Cvintetul de coarde în do major, au avut premiera. Deşi lucrări de cameră precum Cvintetul „Trout”, Octetul şi Trio-ul cu pian în Si bemol radiază farmec şi cordialitate, Sonata în La minor, ciclul de cântece Winterreise şi Cvartetul de coarde nr.14 în Re minor cunoscut ca „Death and the Maiden” ilustrează tendinţa de depresie şi disperare a compozitorului, potrivit www.deutschegrammophon.com.
Schubert era foarte conştient de darurile sale neobişnuite în copilărie. Fratele său mai mare, Ignaz, l-a învăţat să cânte la pian, dar Schubert l-a depăşit rapid. El i-a spus răspicat că intenţionează să-şi urmeze propria cale. A cântat în corul Catedralei Sf. Ştefan. Acolo şi acasă s-a cufundat în muzica lui Haydn, Mozart şi Beethoven.
Primele sale simfonii şi cvartete de coarde au fost compuse în adolescenţă, apoi a continuat la universitate şi, mai târziu, ca profesor în şcoala tatălui său. Inevitabil, creaţiile sale sunt pline de ecouri ale maeştrilor vienezi pe care îi venera. „Flautul Fermecat” de Mozart, Simfonia K550 în Sol minor şi Simfoniile a II-a şi a Şaptea ale lui Beethoven s-au numărat printre favoritele sale. Încântătoarea sa simfonie a cincea din 1816 este un omagiu deschis adus lui Mozart. Aceste lucrări timpurii sunt fermecătoare şi arată semne de individualitate, dar încă mai respiră spiritul sfârşitului de secol al XVIII-lea. În muzica instrumentală, Schubert era profund conştient de tradiţie.
Cu „Gretchen am Spinnrade”, compusă la doar 17 ani, el a creat una dintre cele mai emoţionante melodii din lume, acompaniamentul său în mişcare perpetuă evocând simultan roata care se învârte şi oglindeşte nuanţele schimbătoare ale agitaţiei extatice a lui Gretchen. Între 1815 şi 1816, Schubert a compus peste 250 de piese. Printre acestea s-au numărat capodoperele inspirate de Goethe, de la „Erlkönig” şi „An schwager Kronos”, într-un ton îndrăzneţ şi armonic, până la folk rafinat precum „Heidenröslein”, aminteşte www.deutschegrammophon.com.
Ca şi în cazul lui Mozart, nu a avut niciodată siguranţa unei poziţii permanente. De multe ori trebuia să se bazeze pe generozitatea prietenilor. Dar din jurul anului 1820 reputaţia sa de compozitor pentru pian a crescut rapid. Până la moartea sa, la 31 de ani, a negociat cu mai mulţi editori dornici să-i achiziţioneze lucrările. Schubert ştia, totuşi, că faima şi prosperitatea nu erau posibile decât prin sala de operă. În 1818, Vogl îi asigurase o comisie de la Opera Curţii pentru o operă într-un act, „Die Zwillingsbrüder”.
Opera avea să domine viaţa creativă a lui Schubert în următorii câţiva ani, dar lipsa lui de fler teatral şi oportunism s-au dovedit fatale. Când marea sa operă „Fierrabras” a fost respinsă de Teatrul Curţii în 1823, speranţele lui Schubert s-au prăbuşit în deziluzie. Între timp, se îmbolnăvise grav de sifilis. În scrisorile lui se strecoară o notă de fatalism. În muzica sa, simţul dorinţei se adânceşte şi se întunecă: în ciclul „Die schöne Müllerin”, compuse parţial în spital, de exemplu. Sau cele două cvartete de coarde din 1824, intens nostalgicul cvartet La minor şi demonicul „Death and the Maiden”, mai aminteşte www.deutschegrammophon.com.
Pentru că-i erau mereu aproape compozitorului, prietenii lui Schubert au primit şi un nume – „der Schubertianer“ – şi au fost redaţi ca atare în multe lucrări ale timpului
Cu toate acestea, au existat perioade de remisie. În vara anului 1825, Schubert vizitat cu Vogl peisajele montane din Austria Superioară. Aici a început „Marea” Simfonie în Do major, îmbinând energia extatică cu un lirism care este prin excelenţă schubertian. Primul mare ciclu de cântece al lui Schubert, „Die schöne Müllerin”, urmăreşte o naraţiune de la inocenţa blândă la experienţa tragică.
Cu o intensitate înspăimântătoare, Schubert explorează o minte care pluteşte între nihilism şi amăgire. El însuşi le-a descris drept „melodii terifiante”. Chiar şi după standardele lui Schubert, ultimul său an, 1828, a fost unul de energie creativă fenomenală. A produs emoţionanta ”Fantezia în Fa minor” pentru pian, Cvintetul de coarde în Do major, ultimele trei sonate pentru pian şi o secvenţă publicată postum în colecţia ”Schwanengesang”. La câteva săptămâni de la finalizarea acestor lucrări, a murit la 19 noiembrie 1828. Epitaful său a fost scris de dramaturgul Franz Grillparzer: ”Aici muzica a îngropat o comoară, dar o speranţă şi mai dreaptă”. AGERPRES
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
