Compozitorul Johannes Brahms s-a născut la 7 mai 1833, la Hamburg, Germania. Tatăl său, Johann Jakob Brahms, a studiat contrabasul şi a fost flautist şi violonist într-o orchestră municipală. El a văzut aptitudinile muzicale ale copilului Johannes şi l-a îndrumat spre lecţii de pian, iar la vârsta de zece ani, acesta a dat primul lui recital în faţa unui public, conform Dicţionarului „Mari Muzicieni”, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006.
Tânărul Brahms a fost remarcat de Eduard Marxsen, care l-a format în cultul muzicii compuse de Bach, Mozart şi Beethoven. În 1849, Brahms a făcut cunoştinţă cu violonistul Eduard Remenyi, coleg de studii al ilustrului Joseph Joachim. În 1853, Remenyi l-a convins pe Brahms să-1 acompanieze într-un turneu, în care Joachim a fost cucerit de personalitatea şi talentul lui Brahms şi l-a recomandat lui Franz Liszt. Astfel, Brahms a ajuns la Weimar, Mainz, Bonn şi Mehlem. La Mehlem, Brahms a început să aprecieze muzica lui Schumann, iar în 30 septembrie 1853, la Dusseldorf, cei doi s-au întânit şi s-au simpatizat de la prima vedere. După ce Brahms s-a aşezat la pian şi a început să cânte sonata lui în do major op. 1., Schumann 1-a întrerupt, şi-a chemat soţia şi l-a rugat pe tânăr să cânte din nou. Clara Schumann a fost cucerită de muzica lui Brahms, care a pătruns astfel în familia Schumann, rămânând la Dusseldorf o lună.
În 3 noiembrie 1853, Schumann a scris un articol despre Brahms în publicaţia „Neue Zeitschrift fur Musik”, prin care anunţa lumea muzicală germană de descoperirea unui ”nou Mesia al artei”. Brahms a plecat apoi la Hanovra, iar mai târziu a făcut o călătorie la Leipzig, unde i-a cunoscut pe Hector Berlioz şi pe Liszt, precizează Dicţionarul „Mari Muzicieni”.
După ce a revenit la Hanovra, în ianuarie 1854, Robert şi Clara Schumann au sosit acolo pentru a asculta oratoriul lui Schumann „Paradisul şi Peri”, care urma să fie interpretat în prezenţa regelui George al V-lea. După întoarcerea la Dusseldorf, Schumann a avut o tentativă de suicid, apoi a fost internat într-o clinică din Bonn. Brahms a mers la Dusseldorf, fiind alături de familia Schumann, ceea ce a favorizat o prietenie între Johannes şi Clara care avea să dureze întreaga lor viaţă.
În 1857, Brahms a obţinut postul de dirijor al corurilor curţii prinţului de Lippe, la Detmold, până în 1859, timp în care nu a neglijat activitatea de compozitor şi de concertist. În ianuarie 1859 a avut loc, la Hanovra, prima audiţie a concertului său nr. 1 op. 15 în re minor pentru pian. A treia audiţie a avut loc la Hamburg, în martie, acelaşi an. Întrucât succesul nu a fost cel aşteptat, a părăsit muzica orchestrală în favoarea liedului şi a muzicii de cameră în următorii doi ani, pe care i-a petrecut la Hamburg.
La sfârşitul anului 1862, Brahms s-a dus la Viena, unde a susţinut multe concerte şi şi-a impus propriile compoziţii, printre care „Variaţiuni şi fugă” pe o temă de G. Fr. Handel pentru pian. La 6 februarie 1864, a avut o întrevedere cu R. Wagner, iar puţin mai târziu 1-a întâlnit pe Johann Strauss.
Între 1866 şi 1868, turneele sale l-au condus în Olanda şi Elveţia, dar şi la Bratislava, Budapesta, Copenhaga. În această perioadă de intensă activitate a compus „Recviemul german” şi „Rapsodia pentru alto, cor bărbătesc şi orchestră”. În 1870, Brahms a făcut cunoştinţă cu eminentul pianist şi dirijor Hans von Bullow.
În 1872, a fost numit director la Societatea prietenilor muzicii din Viena, unde şi-a exercitat funcţiile în fruntea marilor concerte vieneze, dar a demisionat în 1875, deoarece simţea că mai are încă multe de făcut în domeniul compoziţiei. Pe malul lacului Starnberg, în Bavaria, a scris „Variaţiunile pe o temă de J. Haydn”, iar la Riigen, un sat de pescari de la Marea Nordului, a terminat „Simfonia / în do minor”. Apoi la Portschach, în Carintia, a compus Simfonia a Il-a, în re major”, „Concertul pentru vioară”, prima sonată pentru vioară şi pian şi cele două „Rapsodii pentru pian”. De-a lungul anilor, timpul rezervat concertelor s-a micşorat. Brahms a renunţat la pian în favoarea dirijatului de orchestră.
Dicţionarul „Mari Muzicieni” notează că în 1874, regele Ludovic al II-lea al Bavariei i-a decernat Ordinul ”Maximilian”, iar în 1877 a fost numit Doctor Honoris Causa al Universităţii din Cambridge. Doi ani mai târziu, în 1879, Universitatea din Breslau îl numeşte Doctor Honoris Causa, iar Brahms a mulţumit dedicându-le „Uvertura academică”, creată în 1880, ca „Uvertura tragică”.
Anii următori, până în 1885, au fost dominaţi de colaborarea cu Claus von Bullow, care reorganiza orchestra ducelui de Saxa-Meiningen, din care a făcut unul dintre cele mai valoroase ansambluri de gen din Germania. Simfoniile a treia (fa major) şi a patra (mi minor), al doilea concert pentru pian în si bemol major datează din acea perioadă.
Brahms a petrecut verile anilor 1886-1888 lângă lacurile Thoune şi Jungfrau, unde a compus „Dublul concert pentru vioară, violoncel şi orchestră”, sonatele pentru vioară în la major şi re minor, „Sonata nr. 2 pentru violoncel”, mai multe coruri şi lieduri. Un sejur la Ischl, reşedinţă de vară unde s-a aflat în fiecare an după 1889, l-a inspirat în crearea lucrărilor „Intermezzi” şi „Capriciile op. 116 şi 117”, potrivit Dicţionarului „Mari Muzicieni”.
În 1891 a compus cvintetul în si minor op. 115 şi trioul op. 114 pentru clarinet şi coarde. După moartea Clarei Schumann, în 1896, starea sănătăţii lui Brahms a început să se altereze, iar în 3 aprilie 1897 a murit. A fost înmormântat la Viena, în cimitirul unde sunt înmormântaţi şi compozitorii Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven şi Franz Schubert. AGERPRES
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
