Apreciat de criticii din întreaga lume drept cel mai important sculptor al secolului al XX-lea, Constantin Brâncuşi a lăsat posterităţii o operă impresionantă, caracterizată printr-o eleganţă deosebită, rezultată din combinarea simplităţii artei populare româneşti cu rafinamentul avangardei pariziene. Lucrările sale, de o mare complexitate tematică, se numără, în prezent, printre marile creaţii artistice ale lumii.
Constantin Brâncuşi s-a născut la 19 februarie/2 martie 1876, în satul Hobiţa, din judeţul Gorj. De mic copil, obişnuia să plece de acasă, lucrând ca ucenic în ateliere de boiangeri şi prăvălii, notează site-ul centrulbrancusi.ro. De la meşterii satului şi, îndeosebi, de la tatăl şi de la bunicul său, a învăţat marele sculptor priceperea de a ciopli lemnul, care, în mâinile sale, prindea viaţă, potrivit site-ului www.muzeugorj.ro.
A urmat Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova (1894-1898), perioadă în care a fost şi cântăreţ la Biserica Madona Dudu. În 1895, a fost admis la specializare la secţia de sculptură în lemn, iar doi ani mai târziu, în 1897, a călătorit la Viena, unde a lucrat în secţia de finisare artistică a unei fabrici de mobilă, se arată în volumul ”Membrii Academiei Române/1866-2003”. După un an, a revenit în ţară, unde a urmat cursurile Şcolii de Belle-Arte din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1902. Lucrarea ”Bustul lui Vitellius”, realizată în primul an de studenţie, obţine ”menţiunea onorabilă” (1898), apoi ”Capul lui Laocoon” îi aduce medalia de bronz (1900), iar ”Studiu” (1901), câştigă medalia de argint. Între 1900 şi 1902, cu sprijinul doctorului Dimitrie Gerota, realizează ”Ecorşeu”, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc. Lucrarea este distinsă cu o medalie de bronz, fiind folosită, ulterior, în şcolile româneşti de medicină. În 1903, tot prin mijlocirea medicului Dimitrie Gerota, i s-a cerut să realizeze bustul medicului Carol Davila, care avea să fie aşezat în curtea Spitalului Militar Central din Bucureşti, în 1912, reprezentând singurul monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti, potrivit site-ului www.crestinortodox.ro.
În 1904, Constantin Brâncuşi a plecat spre Paris, iar un an mai târziu, a luat concursul de admitere la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts şi a lucrat în atelierul lui Antonin Mercié. A modelat câteva capete de copii, bustul Victoriei Vaschide şi pe cel al tatălui ei, dr. Zaharia Samfirescu. A fost angajat de Rodin ca practician, dar nu a rămas aici mult timp, convins fiind că ”La umbra marilor copaci nu creşte nimic”, notează site-ul centrulbrancusi.ro. A părăsit atelierul acestuia şi a închiriat un spaţiu pe strada Montparnasse, unde şi-a amenajat atelierul şi a realizat prima lucrare, „Sărutul” (1907), temă ce avea să fie reluată de mai multe ori până în 1940, când finalizează ”Poarta sărutului”, amplasată în parcul central din Târgu Jiu. Academicianul G. Oprescu apreciază, în volumul ”Sculptura românească” (Ed. Meridiane, 1965), că ”tema sărutului are o importanţă capitală în opera şi activitatea artistului, constituind punctul de plecare real şi de netăgăduit al artei originale a lui Brâncuşi (…) Cu această operă, drumul lui Brâncuşi este larg deschis şi artistul îşi va urma calea şi rolul de novator, până la moarte.” Tot în 1907, Brâncuşi a primit comanda unui monument funerar pentru cimitirul din Buzău, lucrare pe care o va numi „Rugăciunea”.
Anul 1908 marchează un moment-cheie în creaţia brâncuşiană, artistul eliminând, într-un timp relativ scurt, detaliile din sculpturile sale şi făcând astfel trecerea către o artă sintetică, intelectualistă, cu forme aproape abstracte. De acum, artistul va acorda o atenţie deosebită alegerii materialului în care lucrează, aspect ce va aduce o nouă notă originală operelor sale. Este perioada în care realizează lucrări precum „Muza adormită”, „Sărutul”, „Cuminţenia pământului”, „Domnişoara Pogany”, „Prinţesa X” sau „Pasărea măiastră”. În 1909, artistul expune lucrări atât la Paris cât şi la Bucureşti, iar în 1914, organizează prima sa expoziţie în America, într-o galerie de artă din New York. Anul 1915 aduce o nouă premieră în cariera lui Constantin Brâncuşi, respectiv primele lucrări în lemn: „Cariatide”, „Fiul risipitor”, urmate de „Vrăjitoarea”, „Himera”, „Cariatidă”, „Adam” şi primele versiuni în lemn ale „Coloanei fără sfârşit” (1918), aşa cum îi plăcea artistului să o numească, sculptate în amintirea celor căzuţi în război. În 1919, a apărut, la Paris, volumul „La Roumanie en Images”, cuprinzând cinci reproduceri după operele sale. Brâncuşi începe să-şi expună lucrările în cele mai celebre galerii de artă din Franţa, Anglia, America, Elveţia şi Olanda, fiind elogiat în numeroase publicaţii din întreaga lume. În 1931, a fost decorat, la propunerea lui Nicolae Iorga, cu ordinul „Meritul cultural pentru artă plastică”.
Masa Tăcerii din Târgu Jiu, creaţie a sculptorului Constantin Brâncuşi.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES FOTO
Până în 1940, lucrările lui Brâncuşi reflectă deplina maturitate artistică, opera sa dezvăluindu-se în toată măreţia ei. Din această perioadă, datează operele din ciclul ”Pasărea în văzduh”, ciclul ”Ovoidului”, precum şi sculpturile în lemn. Însuşi artistul avea să declare: ”Iubesc tot ceea ce se înalţă. Păsările măiestre m-au fascinat şi nu m-au mai eliberat din mreaja lor niciodată. Eu nu am căutat, în toată viaţa mea, decât esenţa zborului! Eu nu creez Păsări, ci zboruri.”, se arată pe site-ul crestinortodox.ro. În anul 1935, Constantin Brâncuşi a acceptat propunerea Ligii naţionale a femeilor din judeţul Gorj, prezidată de Areţia G. Tătărăscu, de a înălţa, la Târgu Jiu, o „Coloană” în cinstea eroilor căzuţi în Primul Război Mondial. Astfel, în 1938, finalizează ansamblul artistic din Târgu Jiu, alcătuit din „Masa tăcerii”, „Scaunele”, „Poarta sărutului” şi „Coloana infinitului”, închinat eroilor români care, la 14 octombrie 1916, au căzut în bătălia de la Jiu împotriva nemţilor.
(Poarta sărutului, operă a sculptorului Constantin Brâncuşi)
Foto: (c) IRINA POENARU / AGERPRES FOTO
În perioada următoare, Constantin Brâncuşi a refuzat să participe la orice manifestare publică, în semn de protest faţă de ocupaţia nazistă. În epoca socialistă, Brâncuşi a fost contestat în România, fiind considerat „un reprezentant al burgheziei decadente”, se arată pe site-ul webcultura.ro. Artistul a refuzat să aibă o dublă cetăţenie până spre sfârşitul vieţii, dar, din cauza refuzului constant de a fi reprimit în ţara natală, a acceptat, în 1952, să devină şi cetăţean francez.
Cu toate că se bucura deja de recunoaştere artistică la nivel mondial, Brâncuşi a continuat să-şi ducă viaţa ca un simplu ţăran român, până în ultimele clipe din viaţă. De altfel, în întreaga sa operă, artistul a exprimat viziunea ţăranului român asupra lumii înconjurătoare, renunţând la elementele secundare prezente până atunci în sculpturi, în favoarea evidenţierii esenţei lucrurilor. Sursa sa de inspiraţie a constituit-o elementul popular, folcloric, natural, lucrările sale având o puternică încărcătură spirituală, provenită din viaţa satului românesc. „Arta trebuie să fie realitatea însăşi. Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată, poate în singura realitate autentică. Ceea ce mulţi numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor. Există în toate lucrurile o măsură, un adevăr ultim. Proporţia interioară este adevărul ultim, inerent în toate lucrurile”, mărturisea artistul în cugetările sale, prezentate de Teodor Danalache pe site-ul crestinortodox.ro.
(Sărutul, operă a sculptorului Constantin Brâncuşi)
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Simţindu-şi sfârşitul aproape, Constantin Brâncuşi l-a chemat la el pe arhiepiscopul Teofil Ionescu, slujitor la biserica ortodoxă din Paris, căruia, după ce s-a spovedit şi a primit Sfânta Împărtăşanie, i-a mărturisit că moare cu inima întristată pentru că nu se poate întoarce în ţara sa. Dorindu-şi să-L aştepte pe bunul Dumnezeu în atelierul său, Brâncuşi a cerut ca patul din camera de dormit să fie mutat acolo. ”Dumnezeu este pretutindeni şi simţi asta când uiţi cu desăvârşire de tine însuţi, când te simţi umil şi când te dăruieşti. Eu mă aflu acum foarte aproape de bunul Dumnezeu şi nu îmi mai trebuie decât să întind o mână înspre El, ca să Îl pipăi! Nu mai sunt demult al acestei lumi. Sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup… mă aflu printre lucrurile esenţiale. Îl voi aştepta pe bunul Dumnezeu în Atelierul meu”, mărturisea artistul, potrivit site-ului crestinortodox.ro. A murit la 16 martie 1957, la ora 2 dimineaţa, iar la 19 martie a fost înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.
(Muza adormită, operă a sculptorului Constantin Brâncuşi)
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Constantin Brâncuşi a dorit să lase moştenire României toate lucrările sale nevândute şi uneltele, dar autorităţile acelor vremuri au refuzat. Abia în 1964, Brâncuşi a fost ”redescoperit” în ţara natală, iar ansamblul monumental de la Târgu Jiu a putut fi restaurat, după ce fusese abandonat şi aproape dărâmat. La 3 iulie 1990, a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.
La aniversarea a 125 de ani de la naşterea sculptorului, anul 2001 a fost declarat, prin hotărâre a Guvernului României, Anul Brâncuşi, sărbătorit şi în cadrul UNESCO. De asemenea, cea de-a 27-a ediţie a Festivalului de artă Europalia, organizat la Bruxelles, în perioada 2 octombrie 2019 – 2 februarie 2020, a găzduit una dintre cele mai importante expoziţii dedicate sculptorului român din ultimele decenii: „Brâncuşi. Sublimarea formei”, cuprinzând opere importante de la muzee şi din colecţii private din jurul lumii, incluzând „Muza adormită”, „Sărutul” sau „Leda”.
Cocoşul, operă a sculptorului Constantin Brâncuşi.
Foto: (c) LUCIAN TUDOSE/AGERPRES FOTO
Constantin Brâncuşi este unul dintre artiştii de seamă care au modificat gândirea plastică, contribuind la transformarea sculpturii tradiţionale în sculptură modernă. Este artistul care a asimilat în opera sa ”toată istoria sculpturii pe care a dominat-o şi a depăşit-o”, după cum remarca criticul de artă Mircea Deac, în volumul „Constantin Brâncuşi” (Editura Meridiane, 1966). Mircea Deac aminteşte, totodată, de cuvintele unuia dintre biografii artistului, David Lewis, care spunea că „dintre sculptori, Brâncuşi a fost primul care a făcut o ruptură radicală cu trecutul imediat. (…) Formele sale simple, liniştite, ieşite din comun, totuşi pregnante şi aproape abstracte, reflectă o serie de atitudini creatoare care au devenit fundamentale în dezvoltarea artei plastice moderne.” AGERPRES
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
