Blamarea victimei – una dintre cele mai abjecte trăsături umane, acum la lucru în mintea unora. Probabil aceiași oameni care în 1939 ar fi învinovățit Polonia.
Culpabilizarea victimei e o micime sufletească, numai bunul Dumnezeu știe din ce abisuri de neputință cognitivă și schilodire emoțională izvorăște ea.
Faptele sunt limpezi: agresorul atacă, victima e siluită. Într-o lume normală și pentru orice persoană întreagă la minte nu pot exista justificări și argumente pentru a spune că victima e de vină.
Unii vor putea zice, cel mult, că victima nu e de tot inocentă și răul nu e chiar rău pur. Dar vor spune asta din lașitate, din frica de a nu fi ei înșiși victime cândva.
Oamenii nu sunt perfecți, lumea asta nu e paradisul. Dar o măsură a binelui măcar există: discernământul.
Dacă discernământul nu ne transmite că victima trebuie ajutată și agresorul trebuie oprit, atunci e jale.
Mario Barangea
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
