Omul a invatat zborul nu uitându-se în pământ, ci visand la înaltul cerului . Poate că îl plictisea pământul, ori îl speria condiția de mergător ce părea a fi pecete pe viață, sau poate că a vrut doar să scruteze de pe altă poziție ce inspectase atât de mult mergând, luând la pas cu amănuntul. Când a fost deschisă Cutia Pandorei, între toate relele s-a regăsit și Sperantia, promontoriul înțelepciunii. Trăim vremuri tulburi, isteria și-a infiltrat coada printre noi și nu mai știm ce să credem. Și asta va trece, să nu lăsăm să treacă degeaba, totuși. Privind la cerul nețărmuit, omul nostru s-a pus pe treabă și a început să construiască ceea ce nu știa că se numește acum avion și ușor ușor uitase ce îl plictisea sau speria până atunci. Și iată cum suntem la ani lumină de un proiect pornit dintr-un avânt al zbuciumului și cum acel proiect acum este realitate; și iată cum omul din nou are un zbucium și din nou este o mare șansă pentru un mare proiect. Și iată cum din nou putem alege dacă ne încredem în frică sau în speranță, în compătimire (re-acțiune) sau speranță (acțiune, lucru, sau poate chiar studiu ori proiect).
de Constantin Nica
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
