“Nu este relevant să se știe informații despre rudele politicienilor, doar despre ei înșiși… Ar fi un registru prea mare dacă mergem până la rudele de gradul 3. În primul rând, nu se face un registru cu toate rudele lucrătorilor Securității comuniste. Registrul ar conține doar acele rude care au ajuns în funcții politice importante în stat.”
Claudiu Nasui, ministru
Sa vorbesti despre Securitatea comunista dupa 3 decenii de la demantelarea sa poate fi un gest reparatoriu sau o fumigena. Depinde ce urmaresti prin dezasamblarea jucariei. Tinerii care ne conduc azi, acuzati frecvent ca sunt urmasii celor care au controlat absolut viata romanilor, sufera de sindromul propriei ascensiuni meteorice in functii importante. Unii sunt inocenti si habar n-au ce a insemnat Securitatea. Altii, abia nascuti, au aflat din familie sau indirect, din sprijinul de care au avut parte in viata.
Oricum ar fi, o dezbatere nationala asupra rolului si victimelor regimului represiv merita facuta. Chiar daca este prea tarziu. Noi, spre deosebire de Polonia, Germania sau Cehia, n-am vrut sa ne judecam/reconciliem cu trecutul. Sa ne clarificam istoria ascunsa si sa evitam greselile care au distrus milioane de vieti. Am inchis un capitol esential pentru parcursul democratic si astfel, am crezut ca o vom lua de la capat, fara remuscari.
Mai bine sa nu stim decat sa facem o vanatoare de vrajitoare, nu-i asa?
Consecinta este ca membrii societatii se suspecteaza intre ei, exact ca in vemurile de trista amintire, de legaturi nepotrivite cu serviciile de informatii. Suntem bantuiti de mostenire clandestina. Naivii cred ca milioanele de victime vor obtine o reparatie morala daca au acces in arhivele politiei politice. Ne imaginam ca CNSAS este vreo institutie model, asa cum initiatorii sai vorbeau la momentul infiintarii sale. Realist vorbind, este imposibil, cat timp fondul arhivistic este o colectie periata, predata ordonat de catre structurile de informatii.
In alte tari, cine a vrut sa inchida ranile trecutului, mai intai le a vindecat prin cunoastere si asumare. Asa au facut germanii cu lucratorii STASI si informatorii lor, sau polonezii, cu lustratia aplicata colaboratorilor regimului comunist. Noi n-am facut niciuna, nici alta. Sunt printre cei care au avut acces la o bogata literatura de specialitate. Securitatea nu era un serviciu de informatii, asa cum il prespunem pe baza modelelor din zilele noastre. Era o masinarie complexa de control al populatiei si de protectie informativa la o anvergura impresionanta. De aceea, in interiorul sau erau amestecate activitati utile si importante apararii unui stat cu multe operatiuni intolerabile pentru libertatile si drepturile omenești. Dupa 1990, noi n-am reusit niciodata sa departajam lucrurile. Mai intai, fiindca nimeni n-a avut curajul si dorinta sa reabiliteze ce s-a petrecut corect si sa sanctioneze abuzurile. Poate ca era o operatiune prea complicata si periculoasa pentru conducatorii politici din acele vremuri tulburi.
Nici dupa 3 decenii nu avem o istorie oficiala a serviciilor de informatii, asa cum orice stat democratic cu o vasta cultura de securitate s-a invrednicit sa aiba. Vezi cazul MI5. O astfel de clarificare istorica ne ar fi ajutat sa facem diferenta intre activitatile unitatilor din DSS si, in mod special, a UM 0920 (fosta DIE), apoi UM 0544 (fosta CIE, dupa fuga lui Pacepa) si UM 0195 (unitatea care supraveghea reteaua de rezidenti externi si cu operatiuni comerciale sub acoperire).
Poate ca vi se pare o pierdere de vreme sa retineti astfel de detalii. Ei bine, din aceste detalii s-a nascut initiativa urgenta a ministrului Nasui. Desi avea cativa anisori cand parintii sai lucrau in ”comertul exterior”, este de neimaginat ca n-a auzit in familie ce insemna in acele vremuri sa fii angajat intr-un domeniu sensibil pentru siguranta statului. Cand un “lucrator” ramanea in strainatate (mai ales intr-o tara capitalista) era alerta de grad zero in DSS. Toti, absolut toti, cunoscutii, colegii, rudele defectorului erau anchetate. Se forma un dosar penal la Directia cercetari penale a Securitatii. Iar procesul in contumacie se desfasura dupa reguli militare, chiar daca acuzatul era civil. Se vede, de altfel, din copiile puse la dispozitie public de ministrul Nasui, cine se ocupa de transfugi!
Am avut acces la numeroase dosare ale unor condamnati la moarte, declarati tradatori inainte de 1989. In afara de actul de acuzare, cel de condamnare si un opis cu diferite documente judiciare, nu gaseai nimic. Secretul era pastrat pentru totdeauna. Iar cand in actul de acuzare apare ca ai refuzat inapoierea in tara, sa stiti ca este total diferit de trecerea frauduloasa a frontierei.
In primul caz, se presupune ca ai fost trimis cu misiune si ai incalcat regulamentele militare sau obligatiile de serviciu. Celalalt presupune ca ai evadat din Romania. De aceea, e bine sa inteleaga si cei care cred ca vom deconspira pe cineva printr un asa zis Registru al „securistilor” si al rudelor lor ca este exclusa aceasta posibilitate.
Este doar o iluzie provocatoare care satisface nevoia de salvare celor care se simt vinovati de ceva din trecutul lor nestiut public.
Fie ca sunt din protipendada (elita boierimii), fie ca sunt din nomenclatura (grupul privilegiatilor din perioada comunista), cei care ajung in varful ierahiei vor fi mereu suspectii de serviciu. Nu doar pentru ca ar putea fi urmasii cuiva, ci pentru ca nu pot demonstra accesul preferential in pozitii unde ar trebui sa conteze doar meritele si experienta.
Claudiu Lucaci
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
