4.9 C
București
joi, ianuarie 23, 2025

Oricum ar fi, băieții au de ce pune mâna pe bolovani!

Gospodăriile franceze au suferit un recul istoric al puterii de cumpărare între 2008 și 2016, în medie de 440 de euro pe an. Scoțând din discuție ultima decilă, cei mai bogați 10% dintre francezi, cu pierdere de 2000 de euro/an, care sigur reflectă mișcările de pe Bursă și deprecierea portofoliului investițional, sunt curios cine intră în decila patru, care are cea mai mare pierdere de putere de cumpărare, de 510 euro/an. Ceva îmi spune că de acolo provin cele mai multe veste galbene, adică muncitori loviți de dezindustrializare, delocalizare, și pensionari. Cum la fel de curios sunt să știu cine intră în decila șapte, singura care a cunoscut o creștere, modestă, dar creștere, a puterii de cumpărare, cu 80 euro/an. Or fi oameni din aparatul de stat, ramura justiție și represiune, ceva armată?

Oricum ar fi, băieții au de ce pune mâna pe bolovani! Pentru că, în același timp, toate utilitățile, înainte monopol de stat, și cu prețuri controlate, au fost privatizate, și își jefuiesc consumatorii într-un mare fel. Pentru el, pentru monopol, n-a fost austeritate! Asta e: capitalismul merge mai departe!

de Constantin Gheorghe

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie