Venea trăgând de picioare o durere pe care o simțeai de la sute de metri. Călca apăsat și fiecare mușchi o înlemnea, abia se târa…
Era pe cel mai greu drum pe care a mers vreodată, în 57 de ani nu a fost niciodată atât de lovită, cu inima înghețată, deși a mia oară fusese trădată.
Ajunge în fața mea și spune: Eu nu mai am pentru ce să trăiesc.
O iau de mână și tac. O strâng în brațe și plânge. O las câteva clipe să își strige suferința și îi spun: Întotdeauna avem pentru ce să trăim. Împreună o să trecem și prin durerea asta.
- Nu pot, nu pot, nu merit umilința asta!
- Eu știu, te simt, te înțeleg și poți! Căci eu voi fi întotdeauna lângă tine. Și așa a fost…
Cine e ea?
Un om de carieră, care de multe ori și-a lăsat familia mai deoparte pentru a duce în spate oameni care nu-și meritau locul.
O femeie care timp de 33 de ani a ocupat doar funcții de conducere importante din clipa în care a terminat facultatea, că de pe vremea ei se repartizau absolvenții corect.
O doamnă care nu a refuzat pe nimeni niciodată și găsea ajutor pentru orice amărât care îi întindea mâna.
O viață în slujba celorlalți și nu exagerez deloc când scriu asta. Ea nu conta, important era ca noi toți ceilalți în jurul ei să fim bine. Pentru sufletul ei nu a reușit niciodată nimic…
Roxana Blendea
Psihoterapeut
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.



