3.8 C
București
marți, decembrie 10, 2024

Persoanele peste 45 de ani aplică cel mai puţin pentru un nou loc de muncă

Persoanele din segmentul de vârstă 45+ formează categoria profesională cu cel mai scăzut nivel de activitate din punctul de vedere al aplicărilor şi al intenţiei de schimbare a carierei, având puţin peste 100.000 de aplicări pe lună, potrivit unei platforme de recrutare online.

În comparaţie, candidaţii care au între 25 şi 35 ani ani cumulează lunar aproape 400.000 de aplicări, cei între 18 şi 24 de ani 350.000 de aplicări, iar cei între 36 şi 45 de ani aproape 200.000 de aplicări, arată eJobs.ro.

„Mai există o categorie aflată sub 45 de ani, este vorba despre candidaţii care au mai puţin de 18 ani, unde se înregistrează aproximativ 10.000 de aplicări pe lună, însă aici vorbim despre o bază relativ restrânsă de candidaţi, în condiţiile în care legea permite dreptul la muncă doar după împlinirea vârstei de 16 ani. Raportat la un bazin total atât de mic, dar şi la faptul că aceştia au deja o ocupaţie de bază, respectiv cea de elev, este de aşteptat ca şi activitatea lor pe piaţa muncii să fie limitată. Prin urmare, nu se pot compara de pe picior de egalitate cu celelalte segmente de candidaţi”, a explicat Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.ro.

De la începutul anului, din cele peste zece milioane de aplicări de pe eJobs.ro, doar 10%, respectiv un milion, au venit din partea candidaţilor care au mai mult de 45 de ani. Domeniile în care şi-au căutat de lucru au fost retail, construcţii, servicii, transport / logistică şi servicii financiare. Cel mai scăzut interes a fost manifestat pentru ofertele postate de angajatorii din educaţie / training, media / internet, oil&gas, asigurări, real estate, marketing sau IT.

„Sunt câteva elemente specifice care deosebesc zonele de interes ale acestei categorii de vârstă de cele ale segmentelor cu vârstă mai scăzut. Spre exemplu, cu cât vorbim despre joburi în domenii care cer un nivel mai ridicat de digitalizare, de cunoaştere fluentă a uneia sau mai multor limbi străine sau cu cât ritmul de lucru este mai dinamic, cu atât candidaţii sunt mai reticenţi în a aplica. De altfel, şi sondajele noastre arată că, pe măsură ce înaintează în vârstă, candidaţii pun preţ mai degrabă de stabilitate, pe un mediu de lucru predictibil şi pe un anumit grad de confort pe care angajatorii îl pot oferi mai degrabă decât pe aspecte precum posibilitatea de a lucra de acasă sau oportunităţile de creştere în carieră”, mai spune Roxana Drăghici.

Astfel, dacă la nivel general, procentul de aplicări pentru joburile remote este de aproximativ 15% din total, în ceea ce priveşte aplicările candidaţilor care au peste 45 de ani, ponderea nu depăşeşte 5%. Reticenţi sunt şi când vine vorba despre mutarea în afara ţării, în condiţiile în care doar 1,6% dintre aplicările pentru această categorie de vârstă sunt pentru locurile de muncă din străinătate.

Cu acelaşi argument al stabilităţii, mai mult de 90% dintre aplicări vizează job-urile full time. Doar 70.000 din cele unb milion de aplicări înregistrate de la începutul anului sunt pentru locuri de muncă part time.

Distribuţia aplicărilor în funcţie de nivelul de experienţă a candidaţilor arată că segmentul mid-level (2-5 ani de experienţă) este cel mai activ în căutarea unui nou loc de muncă. Urmează apoi cei care aplică pentru joburile entry level (0-2 ani de experienţă). În acest caz, este vorba despre candidaţi care fie au trecut printr-un proces de reconversie profesională, fie sunt dispuşi să accepte inclusiv joburi care nu necesită o specializare anume. Doar o treime dintre aplicări vin din partea candidaţilor cu nivel de senioritate mai mare de 5 ani şi mai puţin de 10% din partea managerilor.

AGERPRES

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie