Când am găsit, întâmplător, această fotografie pe câmpurile internetului, am recunoscut imediat miezul acelui prim vis întâmplat în timpuria adolescență, când lumea încă mirosea a clorofilă, a frunze strivite între degete. Un vis în care se făcea că-mi amintesc ceva, acum imposibil de reconstituit. Era, în orice caz, o amintire foarte veche și teribil de importantă. Oricât de ciudat, acest sine pe care-l port prin timp caută continuu să recupereze acel moment. Nimic altceva, e ca și cum conștiința există numai pentru a dezlega nodul amneziei în care am alunecat. În vreme ce adevăratul sine zace mineralizat prin ascunzișurile de granit ale deșertului.
Mario Barangea
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
