8.5 C
București
marți, noiembrie 3, 2026

Portret 9

Eu cred în iubire, în fericirea în doi, în cuplul perfect, cel care există și dincolo de povești sau imagini.

Continuă te rog. Percepția ta e frumoasă.

Își freacă încontinuu mâinile și lacrimile așteaptă să se destăinuie.

Vreau și merit viața perfectă. De ce eu nu o am?

Acum plânge, minute în șir nu spun nimic.

O las să plece.

Revine după câteva zile și vrea să știe cum pot să o ajut.

Nu pot îi spun. Se uită mirată la mine.

Încă nu mi-ai spus ce te doare…

Se gândește. Inima spune într-un final.

Ei bine, ne trebuie un cardiolog îi zic.

Zâmbește și continuă.

Mă doare singurătatea.

Mă doare nedreptatea.

Mă doare fiecare om pe care l-am pierdut.

Și expune câteva relații eșuate.

Prea multe pentru un singur portret…

Sunt așteptările tale. Ele te trădează iubito.

Nu poți aștepta un om ca pe un cadou.

Nimeni nu se va ridica la setările tale.

Nu există jumătatea perfectă.

Într-o relație iubești și defectele, nu încerci să le tratezi ca pe niște boli, nu iei tot la schimb cu dorințele tale. Nu merge așa.

Ai încercat vreodată să accepți?

Să accepți că oamenii se nasc în aceeași măsură și cu defecte,

La bine la rău, cu bune, cu rele. Asta înseamnă un cuplu. Nu ceea ce ai creionat deja în visele tale.

Orice om poate fi educat, insistă.

Omul nu poate fi dresat. Ar trebui să știi deja când abia reușești cu un câine. (are un câine, Nero, nici el nu se supune)

E tot singură, după 4 ani ne-am revăzut și mi-a mai povestit două relații ratate.

Evident e vina lor, ea a încercat cu fiecare.

Ea nu e bine și nu cred că va fi vreodată.

Roxana Blendea

Psihoterapeut

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie