„pentru ortodoxia balcanica, stapanirea islamica (otomana) era de departe preferabila celei catolice. De fapt patriarhia ecumenica (a Constantinopolului) fusese inclusa inca de pe vremea lui Mehmet al II-lea in sistemul otoman de conducere si asta intr-un mod foarte concret. Avea autoritatea de a impozita si de a imparti dreptatea turmei ortodoxe, ceea ce ii conferea atributii si putere mult peste ceea ce isi permisese in vremea Bizantului” scrie Mark Mazower in „Balcanii”, explicand radacinile foarte neclarei inca influente laice a Bisericii Ortodoxe. In fapt, sistemul administrativ otoman nu a avut niciodata habar de etnii in Balcani ci doar de apartenenta la un cult sau altul. Desi musulmanii se bucurau de intaietate, ortodocsii, catolicii si evreii au avut putin de suferit in cei aproape 500 de ani de imperiu.
Mai mult, convertirea in masa la islam era stopata administrativ, nicidecum incurajata, taxele musulmanilor erau ceva mai mici ceea ce facea schimbarea identitatii religioase foarte atractiva. Pentru albanezi, de exemplu, convertirea era de a dreptul irezistibila, fondul problemei fiind acela ca musulmanii aveau dreptul sa poarte arme… Nici pentru evrei lucrurile n-au stat mai rau, turcii i-au primit cu bratele deschise pe sefarzii alungati din Spania iar aceeasi politica de toleranta si exact aceeasi permisivitate si autonomie comunitara in care clerul ocupa si pozitia de administrare le-a permis sa prospere sub otomani ca nicaieri in alta parte din Europa.
Este probabil una dintre cele mai nestudiate epoci aici, la noi, in Balcani. Atat de incarcata de mit si atat de evitata in deslusirea mecanismelor care ne izbesc azi in fata cand ne uitam spre BOR. Coruptia endemica a bisericii (pentru orice taran balcanic asuprirea otomana era o chestiune foarte abstracta iar cea bisericeasca foarte concreta) amestecata cu influenta politica si conflictul interconfesional, de fapt tot politic si nu in sens national, anti-catolic nu anti-islamic, au fost completate mai ales de o uriasa ignoranta in materie de spiritualitate. „Balcanii erau o lume populata de spirite invizibile maligne sau benigne. Superstitia, preotii preocupati sa scrie mesaje pe amulete care cand se dovedeau nefunctionale erau schimbate rapid cu cele ale musulmanilor ocupati cu exact aceleasi indeletniciri, adeptii tuturor religiilor care faceau farmece de deochi cu usturoi, franghii cu noduri, colti de mistreti, toate erau vazute de observatorii occidentali cu fascinatie amestecata de cu amuzament, detasare etnografica si oroare. Nu stiu nimic despre religia lor in afara de posturi, sarbatori si semnul crucii, spune un erudit italian ingrozit de discutia cu un preot bulgar in 1762. Nu stiu Tatal Nostru, nici Crezul, nici tainele…” Iar aceste relatari sunt multiple. Nici azi nu stim de fapt nimic. Preotii ortodocsi nu aveau aproape cu nimic de-a face cu teologia, reflectia sau convingerile, tot ce conta erau ritualurile si respectarea datinilor… care de foarte multe ori nici macar nu aveau origini crestine.
In fapt toleranta turceasca n-a fost nici macar parsiva, dar a experimentat la greu atractia irezistibila a influentei politice pentru biserica ortodoxa. Autocefalia si conexiunea foarte concreta si deloc spirituala cu laicul isi are originea de acolo. Despre cum a clocotit nationalismul in aceasta supa amorfa in care s-a picurat iluminismul occidental, data viitoare.
O ultima precizare – motivul pentru care am sa incerc sa fac acest excurs este acela ca la noi studiile de psihologie colectiva au extrem de putina legatura cu istoria si asta le face neconcludente.
de Tudor Dumitrascu
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
