Încă există manageri încăpățânați să se prezinte la turnul de fildeș, la ora 9 fix, să facă glume superioare printre dinți, sorbind cafeaua amenințători catre angajații care întârzie 3 minute: “s-a dat ora înapoi, duduie?”
Duduia a îmbrăcat și plasat la școală cel puțin unul din copiii familiei, după ce l-a spălat pe dinți și i-a pus micul dejun la perfuzie.
“Punctualitate monșer, regula numărul unu, dacă vrei să ajungi unde am ajuns eu”. Nuuu, dodoloață, nimeni nu vrea să ajungă unde ești tu. Ai costumul ridicol, cu 2 numere prea greșite așezat peste un corp care este evident neîngrijit pentru că prioritatea ta în viață este să tachinezi oameni care îndrăznesc să aibă o viață personală, la ore fixe.
Știu exemple concrete de bizari și ridicoli care in 2022 au depus eforturi financiare consistente ca să pună pe butuci Organizația pe care au administrat-o 5 luni (înainte să fie dați discret deoparte pentru incompetență) investind în sistematizarea pontajului cu cartele de acces și proceduri menite să stimuleze turnătoria între angajați.
Am o lucrare academică publică din 2018, care face o analiză a comportamentului Generației Z, prima generație nativ digitală, născută cu un ecran în ochi. Sunt dovezi științifice care atestă anxietate crescută și ineficiență în interacțiunea clasică, față în față. Ba mai mult, sunt rezultate academice care validează eficiența și randamentul crescute în interacțiunea mixtă – digital/uman, unde digitalul primează.
Știu că marii dezvoltatori din piața de office real estate investeau încă din 2015 în clădiri menite să transforme experiența profesională într-una socială, unde angajații vin de plăcere, dar rar și in vizite scurte, ca să bifeze activități birocratice și interacțiuni strict necesare. Dezbăteam cu CBRE aspectele acestea și ceream în conferințe o modificare a legislației muncii care să permită munca la domiciliu, care nu venea dacă nu se întâmpla ce s-a întâmplat în 2019. Țineți voi minte, treaba aia cu măști și Injecții.
Mai ridicol: am continuat documentarea academică și am publicat împreuna cu doi colegi conceptul de “Community Brand”, prima referire științifică la un fenomen similar cu Employer Brandingul, care presupune o dezvoltare a designului organizațional spre a asigura condițiile optime angajaților remote, oriunde ar fi aceștia, și responsabilitatea socială a corporației extinsă până “la coada vacii”, unde angajatul a fugit de disconfortul orașului cu un laptop, să-și regăsească productivitatea.
Acum documentez același concept de community brand in lumina cerințelor europene de ESG (environmental, social & governance), întrucât corporația a devenit responsabilă legal, peste noapte, de proiecte SDG (conforme cu tințele ONU de dezvoltare durabilă) menite să atenueze impactul negativ al activității economice în comunități care produc și consumă obiectivele organizaționale.
Acestea în timp ce, la ora 9:00, un învechit păzește încă o ușă prin Pipera, să vadă cine a pierdut metroul și să-l mustreze că nu știe să-și citească ceasul.
Dualitatea aceasta am documentat-o în articole de presă. Nu prea vreau să-mi pierd vremea acriind academic despre managerul care își justifică existența doar convocând ședințe inutile ca să se răstească la angajați, să-i țină în priză.
Dar acești manageri țin piața blocată, mințind superiorii (culmea, intr-o videoconferință prin care se leagă între ele câteva continente) că angajații nu sunt pregătiți pentru digitalizare, realitatea fiind că digitalizarea le-ar dovedi doar lor redundanța.
Acestea în condițiile în care digitalizarea produce probleme grave, la care nu s-a gândit nimeni și pentru care încă nu sunt soluții, cum ar fi performanța scăzută a mamelor care nu au opțiuni pentru copii în timpul programului.
Vlad Stoicescu
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.