17.8 C
București
duminică, iunie 20, 2021

RECOMANDARE… OBLIGATORIE

Ne pregatim pentru folosirea unui certificat digital de calatorie. Se naste greu documentul si odata impus va crea multe incurcaturi. Mai intai sa ne amintim ca, la inceputurile dezbaterii pe seama certificatului, nici presedintele, nici premierul n-au fost de acord cu acesta. Apoi si-au nuantat pozitia la presiunea oficialilor de la Bruxelles: il acceptam, dar numai din motive medicale, au spus decidentii nostri. Iar cand in final s-a ajuns la o decizie pan-europeana, aceiasi conducatori care erau impotriva impunerii unui filtru pentru libera circulatie in Europa conditioneaza drepturile cetatenilor romani in functie de numarul dozelor administrate.

Aceasta nu mai are legatura nici cu sanatatea publica, nici cu stiinta medicala, cat timp transmiterea a fost diminuata masiv fara atingerea pragului de imunitate colectiva. Totusi, premierul Citu ii avertizeaza pe cei care refuza vaccinarea ca orice relaxare a masurilor de restrangere a drepturilor si libertatilor va fi conditionata de numarul celor care accepta vaccinarea. Seamana cu un santaj specific celor care pierd controlul strategic si intra in panica. Uneori se intampla ca acest comportament nedemocratic sa fie doar o butaforie care lasa locul unui act premeditat. Dupa cum se comporta multi politicieni romani, nu stim daca suntem in prezenta unui scenariu pregatit din timp.

Claudiu Lucaci

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.