Că se scumpește totul, vedem; cum anume se scumpește… e ceva ce nu prea vedem.
Mergem pe-ncredere: într-o dimineață micul comerciant își dă seama că «așa nu se mai poate» și pune mîna pe pistolul de lipit etichetele cu prețuri: 2 lei devine 2 lei și 50 de bani, 4 lei devine 5 lei… și tot așa.
Și asta e! Azi ni se pare scump, mîine ni se pare la fel, dar poimîine n-avem de ales: trebuie să cumpărăm!
Încredere, încredere, deci: dar cum de mereu prețurile astea urcă numai în salturi de 50 de bani, de un leu?
Dar dacă scumpirea justă e doar de 10 bani… sau de 70?
Rotunjitul ăsta l-am tolerat dintotdeauna din comoditatea – ce merge mînă-n mînă cu prostia – de a nu ne-ncurca cu „mărunțișul”.
Nu-i nici un motiv ca la aprozare, mici magazine, patiserii și alte unități comerciale neafiliate lanțurilor comerciale să n-avem prețuri precum „3 lei și 25 de bani”… dacă astea-s cele corecte!
Mai ales acum, cînd oamenii plătesc din ce-n ce mai mult cu cardul și nu mai e nevoie să le dai bomboane rest.
de The Hungry Mole
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
