Poate nu ți-ai dat seama până acum, dar felul în care te raportezi la mâncare nu e despre ce ai în farfurie, ci despre tine.
Despre ceva mult mai adânc: despre felul în care ai învățat, poate de foarte devreme, să cauți alinare, siguranță, control.
Poate ai observat că atunci când te simți copleșit, singur sau neliniștit, te întorci instinctiv către mâncare.
Nu neapărat de foame, ci pentru că acolo găsești ceva cunoscut, ceva care îți promite liniște…chiar și temporar.
Hrana a devenit o formă de consolare, de protecție, de evitarea durerilor greu de dus.
În acele momente, mâncatul compulsiv nu este despre poftă, ci despre anesteziere.
Despre nevoia profundă de a astupa un gol interior, o emoție copleșitoare, o lipsă care nu poate fi rostită.
Când mănânci compulsiv, ceea ce cauți nu este gustul…ci uitarea, tăcerea, un refugiu. Mâncarea devine un calmant emoțional, un mod de a amorți, de a pune pauză sentimentelor care dor.
E ca și cum, pentru câteva minute, reușești să oprești tot zgomotul dinăuntru…frica, rușinea, tristețea, furia.
Dar adevărul e că oricât ai mânca, acel gol nu se umple cu mâncare.
Pentru că acel gol nu e în stomac, este în inimă.
Și nu poate fi umplut decât cu prezență, cu atenție, cu blândețe.
Mâncatul compulsiv nu este o lipsă de voință, este o formă de supraviețuire, un mecanism de protecție care, cândva, poate a fost singura opțiune disponibilă.
Dar acum, poate e momentul să-ți dai voie să te oprești să respiri, să te întrebi: Ce simt acum?
Relația ta cu hrana nu este despre obiceiuri, ci despre conexiunea cu tine, cu nevoile tale emoționale, cu copilul interior care încă mai caută siguranță și protecție.
Și uneori, da, este hrana, alteori e sexul. Sau conținutul pornografic. Munca fără oprire, cumpărăturile compulsive, jocurile video sau de noroc, rețelele sociale, ori substanțele.
Toate vin cu aceeași promisiune: că vor acoperi golul, că vor aduce alinare, că vor calma.
Dar niciuna nu o face cu adevărat, pentru că toate sunt doar înlocuitori de moment pentru hrana afectivă care îți lipsește.
Pentru acea conectare profundă, autentică, cu tine, cu ceilalți, cu viața.
Într-o societate care te bombardează constant cu mesaje că soluția e în afară, într-un produs, într-o imagine, într-un stimul nou, e nevoie de curaj să te întorci spre tine.
Să taci…
Să simți…
Să asculți ce-ți spune corpul, ce-ți strigă inima.
Să înveți că liniștea nu vine din consum, ci din conectare.
Că adevărata hrană nu se cumpără, ci se cultivă, prin prezență, compasiune, sinceritate.
Așadar, de fiecare dată când simți să fugi în ceva din afară, întreabă-te cu blândețe…
Ce îmi lipsește, de fapt?
Ce încerc să evit?
Ce nevoie emoțională nu mi-am onorat?
Pentru că vindecarea începe exact acolo, în clipa în care nu te mai abandonezi, ci te întorci cu răbdare și iubire la tine.
Madalina Molcut
Terapeut&Trainer
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
