Ma intrebam retoric acum cateva saptamani, atunci cand sute de mii de romani se refugiau in tara din calea pandemiei de prin locurile unde munceau in conditii precare, daca statul sau chiar ei insisi isi vor propune sa refaca economia subrezita de dupa catastrofa sanitara. Raspunsul l-am primit cand mii de muncitori necalificati au ignorat pericolul mortal si fac cale intoarsa spre zonele rosii.
E dreptul lor. Desi, moral si pragmatic vorbind, pe ei nu ne putem baza sa fie solidari in dorinta noastra de prosperitate nationala.
In paralel insa, noi cei care vom ramane in tara avem de tras aer in piept si s-o luam de la capat. Dupa 2010, anul unei lovituri dure asupra veniturilor angajatilor din sectorul public, reluam drumul Golgotei. Vom saraci din nou, fara sa avem o perspectiva si o directie.
Semnele sunt clare: micile afaceri, serviciile, industriile mai putin competitive in confruntarea cu economiile avansate sunt grav afectate. Revenirea la situatia de dinainte de criza, atunci cand eram oricum pe o curba descendenta in parametrii economici, va fi dureroasa si de lunga durata.
Dar asta nu e totul. Sistemele publice risca si ele sa intre in colaps. Cu exceptia celor care au fost dintotdeauna bugetofage: institutiile de aparare, ordine publica si siguranta nationala. La acestea vor fi adaugate sectorul medical, care va primi infuzii financiare majore si serviciile sociale si de colectare/incasari venituri bugetare. In rest, administratia locala si alte sistemele publice, unele care produc venituri, risca sa fie injumatatite daca se echivaleaza raportul intre somerii din privat si cei de la stat.
Este o falsa problema solidaritatea in faliment sau in somaj tehnic, asa cum cred multi dintre cei care vad cartezian pierderea unui loc de munca. Un somer la stat nu va salva un somer din privat. Si nici statul nu va castiga nimic din reducerea concomitenta a fortei de munca in ambele sisteme. Pentru că efortul revenirii economice se va dubla, nu se va usura. Doi someri vor costa mai mult statul decat unul.
Solutia nu este in reducerea cheltuielilor publice pentru satisfacerea sectorului privat, ci construirea unui plan national de lunga durata pentru reconstructia tarii. Austeritatea ca filosofie economica va fi o groapa adanca la care vom sapa inconstient in urmatorii ani. Salvarea noastra va fi din inovare si integrare pe piata muncii. Mai multi oameni mentinuti in campul muncii pe perioada recesiunii vor reduce decalajele de recuperare a terenului pierdut. Asta fac deja multe economii europene.
Marile proiecte de infrastructura, reorganizarea sistemelor publice prin digitalizare si reconversie profesionala sunt mizele viitorului plan strategic. Daca nu le acceptam fiindca ne este teama sa luam decizii, macar sa ne uitam la altii. Adica la cei care inainte sa reia activitatea economica generala si au luat inapoi forta de munca sezoniera pe care Romania o ofera gratis.
Si privind in gol la aceste oportunitati vom continua sa ne luptam cu deficituri mari si sa ne macinam nervii in vesnica si inutila dihotomie slujbas la stat/slujbas la patron.
de Claudiu Lucaci
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
