Consumatorul român preferă, în continuare, rețetele clasice de petrecere a timpului liber, metoda preferată fiind televizorul, relevă studiul GlobalWebIndex, dat publicităţii vineri.
Conform cercetării realizate de către agențiile de media Starcom și Zenith, momentele de relaxare sunt prețuite printr-o interacțiune mai degrabă pasivă, digital, în sensul în care interacțiunea online și cu televiziunea joacă un rol important. Partea activă se traduce în sporturile urmărite, iar fotbalul rămâne în preferinţele români, cu un procent de practicare de 33%.
Metoda de petrecere a timpului liber în faţa televizorului, este urmată îndeaproape de Internet, în special platformele de social media și de platformele de streaming. De asemenea, românii își alocă mai mult de o oră pe zi ascultării programelor la radio, în timp ce mobilul reprezintă un instrument secundar, folosit însă ca metodă principală de informare și socializare.
Cât priveşte profilul demografic al utilizatorilor de Internet din România, studiul arată că acesta este unul echilibrat atât în ceea ce privește distribuția genurilor (50% femei, 50% bărbați), cât și din punct de vedere al distribuției pe grupe de vârstă, cu o pondere mai mare a respondenților cu vârste cuprinse între 45 şi 64 de ani.
Aproape două treimi (63%) dintre respondenţi s-au declarant mai preocupați de problemele de sănătate decât media globală, care se situează la 40%. Cu toate acestea, atunci când vine vorba de practicarea activităților fizice de întreținere a sănătății, românii nu le practică la fel de mult ca cei din alte țări.
La capitolul vacanţelor, studiul GlobalWebIndex arată că, datorită facilităților oferite de către statul român, vacanțele în interiorul țării sunt preferate în defavoarea celor peste hotare. Astfel, 44% dintre românii utilizatori de internet au avut o vacanță în țară în ultimele 6 luni și doar 24% în afara țării. Comparativ cu media globală, internauții români își iau vacanțe în afara țării într-o proporție mult mai mică, respectiv 24% vs 43% media globală.
În acelaşi timp, platformele de socializare preferate sunt Facebook și YouTube, în concordanță cu predispoziția internauților români spre a urmări conținut video. În ciuda faptului că aproximativ jumătate din internauții români au conturi pe platforme de nișă, precum Twitter, LinkedIn, Pinterest și Snapchat, multe conturi rămân inactive.
Cercetarea de specialitate relevă faptul că, la capitolul achizițiilor online, românii apelează preponderent la desktop și laptop, în detrimentul telefoanelor mobile.
Studiul a fost realizat pe un eșantion de 1.318 de respondenți utilizatori de Internet din România, cu vârsta cuprinsă între 16 și 64 de ani, și prezintă date relevante pentru comportamentul consumatorului român, în comparație cu media globală. AGERPRES
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.