M-am obișnuit să trăiesc între nostalgie și anxietate, cred că astea-s reperele timpului ce mi s-a dat. Urmarea este că mă las în felul ăsta definit de tumult. Dar niciun zeu nu are nevoie să i se aducă jertfe din neliniști, din tulburările cu care mă amân în neesențial.
E mai prețios și mai limpede sacrificiul profunzimilor.
Regăsite în adâncime, nostalgia și anxietatea nu arată la fel, nu mai sunt efectele debile ale incertitudinii. E o diferență de grad, de nivel, de atmosferă. Textura lor e cea a viziunii. Cuprinsul lor e însuși miezul meu.
Ce oprește în mine acest sacrificiu e speranța că lumea ar conține fie și un rest de enigmă. Sau poate că e doar o iluzie, etc.
Mario Barangea
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
