8 C
București
luni, octombrie 18, 2021

Sebastian Grama: Salvarea

Tallahasee, Florida

Septembrie, 19, 2021

Onorate persoane,

            Cu tot respectul cuvenit, vă pierdeţi mâna. Mi-e de neînţeles cum aveţi nevoie de sfatul unuia ca mine! De ce vă mai plătiţi, oare, experţii?   

            Pe scurt. V-aţi propus ca toţi cetăţenii patriei noastre să-şi facă o anumită injecţie. Un procent oarecare dintre aceştia nu acceptă să şi-o facă. Strategia dumneavoastră a constat până acum în permanenta înăsprire a discursului. Pe două linii: a) cei care nu-şi fac injecţia riscă să moară; b) cei care nu-şi fac injecţia riscă să aibă de-a face cu legea.

            Iertaţi-mă, însă rareori mi-a fost dat să întâlnesc atâta nepricepere! Ani de zile, prin condiţia ocupaţiei mele, am lucrat numai cu oameni pe care nu-i speria nici moartea, nici legea. Dimpotrivă. Astfel de oameni formează cel puţin 75% din procentul pe care îl reprezintă actualmente cei refractari la ideea injecţiei. Dacă doriţi să simplificaţi totul până într-atât încât ei să se injecteze singuri, abandonaţi urgent actuala strategie! Nu legiferaţi injectarea ca obligatorie: interziceţi-o!

            Bizar mi se pare că nu aţi reţinut glorioasele izbânzi ale înaintaşilor dumneavoastră! Ei s-au descurcat excelent cu alcoolul (acum un secol) şi cu drogurile (ceva mai încoace). Din 1920 până în 1933, am reuşit să urcăm în clasamentul ţărilor cu cei mai mulţi beţivi, aproape ajungând din urmă U.R.S.S. În prezent, dintre elevii de liceu, numai cei cu scutire medicală nu au fumat nici măcar o dată un joint. (Plus, e drept, câţiva descendenţi ai unor familii puritane, cărora terapeutul personal le-a interzis utilizarea substanţelor de acest fel din pricina eventualelor interacţiuni periculoase cu efectele medicaţiei specifice).

            Vă stau la dispoziţie oricând pentru detalii.

            Cu neţărmurită stimă,

Vincent Livingstone

            Fost traficant

Guvernului U.S.A., Washington, D.C.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.