Se întâmplă să-mi fiu net inferior. Cred că mă gândesc la ceva, după care visez că mă înşel.
Premeditez o pagină decisivă despre lumea de azi. Îmi propun să nu mai las loc pentru nici o îndoială. Desigur, nu reuşesc.
Apoi, visez că trec pe lângă o măsuţă de piatră în vecinătatea unui loc unde am trăit. Şezând pe măsuţă e un tip înlăcrimat cu o sticlă. Mai fac doi paşi, îmi aduc aminte figura tipului: un amic din vremuri apuse. Revin, îl întreb ce are. Plângând, îmi spune că a murit XY (un nume de femeie). Dar XY este o cunoştinţă a mea (nu a lui); mă abţin şi nu-l întreb de unde o ştie. Sunt uluit că a murit XY. Visez că mă întorc la mine. Mă culc (în vis) şi o visez pe XY speriată şi goală într-un cazan care dă în fiert. Un lichid întunecat şi gros face bulboane care îi sar pe umeri şi pe faţă. Visez că mă trezesc. În vis, pricep că lichidul era zahăr ars. Mă trezesc din nou (acum de-adevăratelea) şi îmi spun că, deşi combinaţia de sunete „…ăr ar…” este oribilă, cuvintele zahăr ars dau cea mai bună denumire pentru o imagine care clocoteşte în urmă. Înţeleg imediat că luna pe care am petrecut-o gândindu-mă la formula magică a lumii de astăzi a fost numai timp irosit. Prezentul nu contează. Formula este zahăr ars, ceea ce se traduce prin descurajanta expresie „viaţă trecută”.
Am visat acest text.
Sebastian Grama
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
