Lebedele negre – unde să-ți pui pariul pe viitor.
Sunt „all in” cu toate resursele mele pe inovatorii pragmatici. Fiind cercetător profesionist, parte din descrierea jobului meu de strateg, îmi place să visez la concepte abstracte, poate chiar aberante.
Vă supun imaginației o discuție între noi doi, în 1850, cu un volum de Jules Verne pe masă. Aberant, nu? Auzi la el: planeta împânzită de infrastructură cu mașini metalice mișcând umanitatea spre evoluție… Inclusiv în aer? Romantic dar să revenim cu picioarele pe Pământ.
Astăzi putem avea aceiași discuție despre depășirea barierelor fizice ale umanității… Einstein ne-a învățat că nu putem atinge viteza luminii. Materia crește în greutate pe măsură ce dezvoltă viteză. Evoluția conceptuală pornită de la Alan Turing, părintele inteligenței artificiale, ne aduce astăzi în dezbatere posibilitatea de a ne digitaliza existența pentru a putea străbate universul fără masă, fără impedimentul greutății fizice, sub formă de fotoni.
Cele două paragrafe anterioare sunt menite să ne deschidă ochii la o realitate șocantă: nici cei mai străluciți vizionari ai umanității nu sunt în stare să pună precis în pagină realitatea zilei de mâine. Verne, Turing, Einstein, Musk, oricare din acești vizionari, au prezis frânturi, evoluții minore ale unor revoluții explozive. Aveți impresia că viitorul e previzibil de fiecare dată când vă șochează multiplicându-vă așteptările înzecit.
Să revenim la azi-mâine
Pariul meu este pe comunitate. Este, alături de cafea, cel mai recurent element în discuțiile pe care le port consultativ cu reprezentanți de seamă ai unei societăți paralele ce începe să se formeze din nevoia de a evolua. Incremental dar sigur, ne îndreptăm către un viitor în care nevoile tuturor vor fi rezolvate într-o manieră ideală. „Ce ție nu-ți place, altuia nu face” (sau empatia) este regula după care ne ghidăm în dezvoltarea de concepte.
Cu mici excepții, cum ar fi câțiva tembeli care urlă la releul 5G că-i doare călcâiul, suntem astăzi abili de dialog pe teme fundamentale ale evoluției noastre ca specie. Pare din ce în ce mai agresiv dialogul pentru că evoluția este din ce în ce mai agresivă. Progresul nu este liniar, acesta crește logaritmic în funcție de explozii cruciale în inovație datorate depășirii unor obstacole care produc soluții pentru un număr imens de „foste” probleme.
Imaginați-vă teoria lui Einstein despre viață și moarte: savantul este renumit pentru un episod în care a consolat văduva unui prieten apropiat spunându-i că acesta nu a murit, el nu a existat niciodată și totuși există acum, este peste un ipotetic deal temporal. Timpul nu există dinamic, ci static. Privit din alt unghi, precum o hartă, fracția de timp în care persoana a trăit este la fel de relevantă. Este un episod viu, tangibil. Noi îi spunem memorie.
Alți adepți ai teoriilor inovative denumesc această memorie „cumul de informații relevante” și se grăbesc să decodifice materia primă din care acest cumul este format pentru a-l reproduce în capacitățile noastre tehnologice. În mai puțin de jumătate de secol va fi posibil să ne reproducem personalitățile în mediul digital.
Eu îmi pun probleme serioase cu privire la ce vom sacrifica. Va fi gustul minunat al unei creații culinare perfect condimentate reprodus ca senzație electronică?
Imaginați-vă un videoclip care vă mișcă sufletul prin „darul sunetului și al imaginii” (mulțumim David Bowie pentru această sintagmă). Acum amintiți-vă experiența pe care ați avut-o în concert, ascultând aceiași piesă.
Trăirile artificiale vor fi un sacrificiu? Probabil că da… Trebuie să vă gândiți la beneficii: abilitatea de a călători pe Lună în 4 minute, pe Marte în 20, afară din galaxie în 4 ore. Aceștia sunt timpii în care lumina parcurge distanțele menționate. Lumina este informație. Fotonii nu au masă și ei pot purta umanitatea pe noi culmi. Putem călătorii în univers și ne putem încărca conștiința în mașini construite special ca să se adapteze la mediu, climat, condițiile oricărei planete sau ambient în care lumina pătrunde.
Ce încerc să nuanțez este că evoluția va fi temperată de conservatori. Nu toți suntem abili de sacrificii supreme menite să ne „dezumanizeze” într-o manieră atât de agresivă. Nu îmi imaginez un viitor fără gust, auz, viziune, simțuri, cu ființa transpusă într-un mecanism cu alte simțuri noi, pentru că nu știu dacă acele noi simțuri îmi vor putea defini existența la fel cum o fac acestea pe care le am acum.
Surpriza vine când realizăm că existența noastră se limitează în funcție de elemente pe care nu le putem controla. Prefer să fiu un fascicul de lumină străbătând galaxia decât un om cu gusturi minunate când un asteroid se va îndrepta amenințător spre Pământ.
Avem nevoie de evoluție pentru a continua să existăm.
Polarizarea
Suntem astăzi sub influența terorii. Evoluăm într-o dinamică agresivă și demolăm bariere, paradigme, obstacole care alteori nuanțau confortul unora incapabili să-și depășească condiția. Nu-i nevoie să îți depășești condiția ca să fii împlinit ca om, atâta vreme cât ai satisfacția că te-ai delimitat perfect în cutuma socială trasată religios sau legal.
Sunt adeptul conviețuirii între inovatori și conservatori. Nu mă veți auzi folosind cuvântul „progresist” pentru că reprezintă altceva, opus inovației. Reprezintă exclusiv disprețul față de conservatori și amenințarea fiecărui milimetru de confort al acestora cu ipoteze menite să îi provoace agresiv. Nu le dau atenție pentru că, pe cât sunt de agresivi, pe atât sunt de puțini și inofensivi.
Pătura conservatoare este o resursă umană excelentă. Este fundația pe care se poate construi evoluție. Atâta tot, că necesită răbdare și atenție deosebită când valorile îi sunt clătinate.
„Taci că știu eu mai bine” nu este o opțiune bună când prezinți o teză revoluționară, oricât de bine este aceasta fundamentată. Există mii de teze revoluționare intrate în derizoriu astăzi datorită agresivității cu care acestea au fost impuse. De ce credeți că o fetiță pistruiată este personajul negativ al mișcării pro-mediu?
Surpriza aici este că inclusiv mișcarea pro-mediu este una conservatoare. Mult mai importantă decât confortul de a sta la umbra unui copac bătrân este sustenabilitatea și continuitatea ciclului de consum al resurselor.
Știți voi ce ne-ar păstra resursele regenerabile pe vecie? Exploatarea resurselor de pe alte planete, fără viață, fără vinovăția de a distruge habitatul unor ființe raționale sau chiar fără rațiune. În 2019, NASA a descoperit în vecinătatea Pământului un asteroid atât de bogat în resurse încât ne-ar transforma pe toți în multimiliardari prin exploatare.
Știți voi ce nu ne-ar păstra resursele regenerabile pe vecie? Dacă acel asteroid „bogat” ar lovi Pământul.
Avem nevoie să evoluăm împreună.
de Vlad Stoicescu
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
