Faptul ca elevul american e considerat îndeobște idioțel vine doar în parte din problemele destul de nasoale ale învățământului lor preuniversitar. Are Moore un documentar în care explica asta, mai si ideologizeaza nitel, ma rog, cica e nășpuț. Vine însă mai ales din membrana mai profundă a tipicului societății americane. Pe scurt, ii doare la doi metri n fata de capitala Albaniei, par exemple… Chiar nu vor sa stie de ea. Izolationismul american si exceptionalismul lor supradimensionat care s-a răsfrânt în multe epoci asupra ansamblului politic pe de-a-ntregul, imensitatea spațiului lor continental si o mulțime de alte argumente tehnice, istorice, whatever, au creat acest tipar care, normal, curge si in sistemul educațional. Atentie – se opreste cand vine vorba de universitati, dar asta e o alta discutie…, iar universitatile americane nu doar au compensat ci au avut un rol uriaș. Are Kaplan o carte despre asta, ma rog…
Soldații americani trimisi in Franta în 44 erau atat de extaziati de ideea de a călători încât riscul evident al liniei întâi nu mai părea atâta de mare. Ei făceau aproape turism. Join the army/navy and travel, sunau anunțurile de recrutare. De ce? Pentru ca amprenta lor socială și educațională transformase Europa într-un tărâm mitic, ciudat, străin, curios. Si astazi exista fenomenul asta. Pur si simplu stiau atat de puține lucruri si atat de cliseistice despre orice e dincolo de ocean încât simpla idee a călătoriei era exciting. Părea un fel de parc de distracții, deși la ora aia era mai degrabă o casa a ororilor. Arrmata a exploatat masiv acest sentiment si chiar daca pare, nu e deloc ceva nerelavant. A exploatat analfabetismul.
Ideea e ca societatea imprima vectorul educațional. Tipul de societate, mai exact. Condițiile, contextul, traiectoria ei. La noi s-ar traduce prin faptul că dezinteresul pentru educație a devenit endemic în toate straturile, nu doar în cele politice, peste tot. Un sistem educațional chiar si baban finanțat n-ar produce cu mult mai mult atâta timp cât ideea in sine de este intampinata cu cascaturi de plictiseala acasa. Presiunea la noi este pe cat mai puțină treabă din partea părinților care e de preferat sa nu fie deranjați – si acum o sa-mi sara iar în cap toți – cu chestii pe care nici ei nu le stiu sau ii plictisesc. Mai ales a doua variantă. Ei trebuie sa fie lăsați să se ocupe de mica organizare a spaguțelor, barfa de pe whatsup, invidiile pe masina alora mai înstăriți, d-astea de ne plac noua si ne produc strălucire-n ochi, cu cartea propriu zisa, mai subtire. Ca doar d-aia îl trimit la scoala, nu? Copilul si sistemul trebuie sa compenseze si sa produca intelectuali, ca n-am strâns bani pentru doamna degeaba, m-am implicat…
Pana la urma e o chestie de asumare. Nu toți trebuie sa iasa filozofi iar americanul de rand stie asta. El are nevoie de moștenitor la biznis, daca plodul vrea mai departe, ok, face sacrificii, daca nu, nu! Preuniversitarul pregateste muncitori minim alfabetizati nu specialiști în limbi moarte. Drumul mai departe ti-l faci singur. Si te costa, mult, si bani si transpirație individuală.
de Tudor Dumitrascu
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
