38.6 C
București
vineri, iulie 12, 2024

Sulina, cel mai estic oraş al ţării

Oraşul Sulina, situat la capătul braţului de vărsare cu acelaşi nume al Dunării în Marea Neagră, este locul unde se află punctul extrem estic al României, respectiv 29°41’24” longitudine E, potrivit site-ului https://www.cjtulcea.ro/. Singura modalitate de a ajunge la Sulina este pe apă, cu ambarcaţiuni rapide ori cu navele de pasageri cu plecare zilnică din Tulcea spre Sulina şi retur.

Ca parte componentă a Deltei Dunării, Sulina este supusă unui regim special de protecţie a naturii, prin înfiinţarea de către stat în anul 1993 a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. La nivel naţional, localitatea Sulina deţine statutul de Zonă de Interes Naţional prin Legea nr. 345 din 6 iulie 2001 pentru aprobarea O.G. nr. 125/2000, privind declararea oraşului Sulina, judeţul Tulcea, şi a zonei înconjurătoare ca obiectiv de interes naţional, conform site-ului https://www.primaria-sulina.ro/.

Prima atestare documentară a localităţii a fost în anul 950, în lucrarea „De Administrando Imperio” a lui Constantin Porfirogenetul. Sulina este localizată în hărţile medievale în anul 1327 de către Pietro Visconti. Denumirile sub care este întâlnită aşezarea de la gurile Dunării de-a lungul timpului sunt: Selina, Sunne, Solina şi, în final, Sulina.

Portul Sulina, 1986. 

Foto: (c) VASILE MOLDOVAN/Arhivă istorică AGERPRES


În 1840, Sulina este nominalizată ca port fluvio-maritim în cadrul Convenţiei Ruso-Austriece încheiate la Sankt Petersburg. În urma Războiului Crimeii, la Congresul de pace de la Paris din 1856 s-au pus bazele unei organizaţii europene al cărei rol era de îmbunătăţire a navigaţiei la gurile Dunării şi până în portul Brăila. Este vorba despre Comisiunea Europeană a Dunării (CED), din rândul căreia făceau parte Austria, Rusia, Turcia, Anglia, Franţa, Prusia şi Sardinia, care a funcţionat timp de 82 de ani (1856-1939). În perioada 1856-1878, secretariatul general al CED a avut sediul la Sulina. Începând din 1939, odată cu reducerea prerogativelor Comisiunii Europene a Dunării, oraşul Sulina şi-a pierdut statutul internaţional, trecând sub autoritatea României.

Portul Sulina, 1983.

Foto: (c) LUCIAN TUDOSE/Arhivă istorică AGERPRES


Palatul Comisiunii este şi în prezent una dintre cele mai impunătoare clădiri ale oraşului, fiind construit în perioada 1856-1858, găzduind între zidurile sale diverse structuri administrative ale Comisiunii Europene a Dunării.

Bărci pe Braţul Sulina, 1949. 

Foto: (c) Arhivă istorică AGERPRES


Unele dintre cele mai vechi construcţii ale oraşului sunt cele trei biserici. Construcţia Bisericii Sf. Alexandru şi Sf. Nicolae a început prin grija preotului V. Gheorghiu, care a organizat şi corala bisericii, cu care a participat, în 1906, la Expoziţia de la Bucureşti şi a câştigat o medalie de aur, atrăgând simpatia regelui Carol I. În 1908 a început colectarea de fonduri pentru construcţia bisericii, iar în 1910, în prezenţa familiei regale, a fost pusă piatra de temelie la Catedrala Deltei. În actul de fundaţie scrie: „Începutu-sa acest dumnezeiesc lăcaş cu hramul Sf. Ierarh Nicolae şi Sf. Alexandru, patronul zilei de 30 august, când oastea română la 1877 a mărturisit pe câmpul de luptă vechi virtuţi străbune, astăzi 31 octombrie 1910, într-al 45-lea an de domnie al Măriei Sale Regele Carol I şi al soţiei sale, Maria Sa Regina Elisabeta”.

Tinere localnice din Sulina, judeţul Tulcea, 1949. 

Foto: (c) Arhivă istorică AGERPRES


Biserica grecească Sf. Nicolae a fost zidită în 1868 şi sfinţită în 1869. Clopotniţa are trei clopote, două dintre ele având inscripţia: „Sulina 1933”. Covoarele şi tapiseriile, înrămate, sub sticlă, sunt donaţii ale enoriaşilor greci ai oraşului Sulina. Este o fostă filială a bisericii Sf. Nicolae. Biserica romano-catolică Sf. Nicolae a fost sfinţită în 1863, construcţia fiind rezultatul efortului financiar al comunităţii italiene din oraşul Sulina. Stilul construcţiei este de tip italian, specific celei de-a două jumătăţi a secolului al IX-lea. O parte dintre vitraliile bisericii sunt originale. Construcţia este din piatră de Malta şi din cărămidă. Cele trei clopote din clopotniţa bisericii au fost turnate din bronz şi datează din 1863, precizează site-ul https://www.primaria-sulina.ro/.

Tinere localnice din Sulina, judeţul Tulcea, 1949. 

Foto: (c) Arhivă istorică AGERPRES


Construite pentru a ajuta orientarea navigatorilor în apropierea coastelor, cele patru faruri ale oraşului farurile stârnesc curiozitatea vizitatorilor, în jurul lor împletindu-se legendele locale. Farul Vechi din Sulina – astăzi muzeu – a fost construit între anii 1869-1870. Având o înălţime de 17,34 metri şi o formă tronconică, farul găzduieşte şi în prezent cabinetul de lucru al lui Eugeniu Botez, cunoscut sub pseudonimul literar Jean Bart. Tot la parterul farului se află o sală dedicată Comisiunii Europene a Dunării. Scara metalică, în formă de spirală, conduce la cupola farului, treptele şi interiorul construcţiei fiind luminate prin intermediul celor trei ferestre circulare ale turnului. Farul vechi din Sulina reprezintă un simbol al activităţii desfăşurate de Comisiunea Europeană a Dunării.

Farul de pe digul de nord a fost construit în 1887. În formă de turn circular din metal, de tip greu, cu o înălţime de 13,7 metri, farul difuzează semnalul optic pe o distanţă de 8 mile marine, fiind indispensabil tuturor vaselor care intrau sau ieşeau de pe braţul Sulina. Lucrările de prelungire în mare a digurilor gurii Canalului Sulina, începute în anul 1922, au stopat utilizarea acestui far la semnalizarea navigaţiei pe timp de noapte. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, farul a devenit punct de observaţie utilizat de către marina militară germană. În prezent, este martorul tăcut al istoriei oraşului.

Farul de pe digul de sud are o înălţime de 11,6 metri. Construit din metal, de tip uşor, farul a fost dislocat de pe postamentul său în 1922, odată cu începerea lucrărilor de prelungire în mare a digurilor de protecţie a gurii Canalului Sulina. În 1960, acest far a fost reinstalat pe soclul său pentru a conferi autenticitate peisajului de altă dată, atunci când gura Canalului Sulina se afla în acel loc.

Al patrulea far este amplasat aproape de capătul digului de sud al gurii Canalului Sulina şi are o înălţime de 48 de metri. Este o construcţie cilindrică, iar lumina sa este vizibilă de la o distanţă de 19 mile marine, constituind un important punct de reper pentru navigatorii ce se apropie de coasta joasă.

Compescăria Sulina din judeţul Tulcea, 1949. 

Foto: (c) Arhivă istorică AGERPRES


Compescăria Sulina din judeţul Tulcea; pescari la pescuit, 1949.

Foto: (c) Arhivă istorică AGERPRES


Compescăria Sulina din judeţul Tulcea; pescari, 1949.

Foto: (c) Arhivă istorică AGERPRES


Plaja din Sulina are cel mai fin nisip de pe malul Mării Negre, iar apa mării, întrucât este aproape de Dunăre, este mai mult dulce decât sărată. Faleza din Sulina aminteşte de clădiri şi imagini din serialul de televiziune „Toate pânzele sus”, dar şi de fostul Porto-Franco, oraşul aventurierilor, al piraţilor, scrie site-ul https://viziteazadelta.ro/.

Oraşul este desfăşurat de-a lungul Dunării, fiind structurat în şase străzi paralele cu Dunărea, numerotate de la I la VI, şi cu străzi perpendiculare pe acestea, care poartă numele unor personalităţi ale istoriei sau literaturii, dar şi denumiri comune. Un alt loc vizitat de turişti este Complexul cimiterial (Cimitirul maritim), unic în ţară şi chiar pe continent, care reflectă istoria oraşului, a comunităţilor care au locuit aici de-a lungul anilor, pe care ing. Petre Covacef, autorul cărţii „Cimitirul viu de la Sulina”, îl descrie ca fiind „un amestec de religii, neamuri, limbi scrise pe cruci, obiceiuri şi meserii”. Acest complex are în compunere cimitirul ortodox, cimitirul ortodox de rit vechi (lipovenesc), cimitirul bisericilor europene accidentale, cimitirul musulman şi cimitirul evreiesc. Tot aici se află monumente dedicate marinarilor britanici, membrilor Comisiunii Europene a Dunării, morminte ale unor înalţi funcţionari, ale unor prinţi şi prinţese, dar şi ale unor piraţi, precizează site-ul https://www.primaria-sulina.ro/.

Activitatea culturală din Sulina are tradiţii vechi, pe de o parte datorate nevoii de act artistic care să suplinească izolarea geografică a oraşului, iar pe de altă parte, din nevoia firească de a oferi turiştilor o modalitate de distracţie în serile şi nopţile scurte de vară petrecute la malul mării. În colaborare şi parteneriat cu instituţiile de cultură, organizaţiile şi asociaţiile de profil, Primăria oraşului Sulina, prin intermediul Casei de Cultură Sulina, promovează creativitatea şi creaţia artistică şi susţine păstrarea obiceiurilor tradiţionale într-un spaţiu multietnic şi multicultural. Câteva dintre manifestările culturale anuale sunt Zilele oraşului Sulina, Festivalul Minorităţilor Naţionale „Serbările Deltei”, Festivalul „Porto Franco”.

Meşteri confecţionând bărci, 1949.

Foto: (c) Arhivă istorică AGERPRES


Meşteri confecţionând bărci, 1949.

Foto: (c) Arhivă istorică AGERPRES


În 2019, a fost deschisă Expoziţia „Sulina Veche”, din str. C.A. Rosetti nr. 5, o colecţie privată de obiecte, fotografii şi documente, pe care o întreţine cu pasiune Gheorghe Comârzan. Printre exponate se află: un desen din 1856, realizat de delegatul din partea Prusiei pentru Comisiunea Europeană a Dunării în perioada 1856-1860, Karl Hermann Bitter; fotografii cu: gura de vărsare a Braţului Sulina în mare din 1856, pescari în perioada interbelică, monumentul principesei Ecaterina Moruzi, nepoata voievodului Moldovei Ioan Sturdza, care a murit la Sulina în 1893, ea având iniţiativa construirii unui teatru în acest oraş, automobile de tip taxi din anii ’30; imagini din perioada construirii farului de pe digul de nord; imagini cu Eugeniu Botez (1874-1933), fost comisar maritim la Sulina la începutul secolului XX, cunoscut sub pseudonimul literar Jean Bart, inspirat din biografia faimosului marinar francez din secolul al XVIl-lea; desene şi fotografii din presa vremii, cu piraţi greci atacând corăbiile; imagini cu case/gospodării tradiţionale, cu gheţăriile din oraş care furnizau gheaţă cherhanalelor; cu morile de vânt pentru măcinatul cerealelor; secvenţe cu oraşul din filmul „Porto-Franco”, după romanul „Europolis” scris de Jean Bart, filmări realizate în 1961; unelte şi instrumente marinăreşti, obiecte şi ustensile folosite la arat, la pescuit, în gospodărie, precum şi cărţi/manuale şcolare din acea perioadă, notează site-ul https://www.romanian-adventures.ro/. AGERPRES

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie