Sunt nopți în care adormim ca să nu visăm la realitate. Pentru a nu ne uita la obiectele noastre preferate care și-au pierdut orice valoare acum. Sunt ore în noapte când devenim demonii de care ne temem cel mai mult – ne uităm în oglindă și furios, dar masochist, îi recunoaștem. Sunt minute în întuneric care sunt ca niște picături care curg pe o fereastră transpirată – picături care șterg încet vechile inscripții ale momentelor frumoase. Și în spatele urmelor lor există doar întuneric nevăzut. Sunt nopți în care ne concentrăm privirea și pentru câteva secunde vedem fragmente întregi din viața noastră pe care le credeam moarte. Dar ei ies din mormintele lor secrete din nou, zgârieându-ne inimile cu degetele lor strâmbe. Sunt minute în întuneric când trebuie să numărăm de câteva ori până la nouă pentru a adormi, concentrându-ne doar pe numere, să nu ne gândim la altceva. Nu există confort în acele nopți pentru că simțim că realitatea rupe iubirea. Dragostea noastră pare slabă, infantilă și neajutorată. Parca respiram si expiram suferinta intregii lumi. Singura noastră consolare este că nu suntem singuri. Nu în dragoste, ci în suferință.
Mario Barangea
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
