Sursa foto: Netflix
Problema cu glorificarea in masă pe tot internetul românesc a unui lowbudget cataclismic de slab cum e Rise of the pisici n-are nicio treaba cu cultura sau incultura, ca nu despre nush ce detalii istorice vorbim aici, are cu nevoia noastra disperata si traumatică de validare externa – au facut niste straini ceva despe noi: wow! Suntem nebagati in seamă ca orfanu cu sindromul abandonului integrat definitiv, fericit cand vede ciocolatica de la un domn imbracat in pardesiu lung si zambet larg care ține ceremonios usa liftului larg deschisa. Din motive de periferie extremă si lack of attention numim asta „apreciere”. La fel ne-a dat si Ceausescu, senzatia ca existam si noi pe lume chiar daca urma violul ritualic din bucatarie din fiecare seara. Cizmarul avea acelasi deficit de confirmare cu poporul din care se tragea, de aia il si plangem in continuare in proportii ingrijoratoare – ne era atat de familiar. Aici nu ne violeaza nimeni, dar suntem atat de flatati ca suntem vazuti incat nu conteaza deloc, deloc cum. Calitatea discursului cinematografic pur si simplu nu mai are nicio importanta. E tot un fel de bollywoodizare. Nu ne duce mai aproape de cultura universală, dimpotrivă, ne indeparteaza de ea.
Pentru cine nu crede, sa-si inchipuie ca teledramoleta turceasca era despre oricine altcineva, nu unu de-al nostru. N-ar fi deschis-o niciodata. Si daca totusi ar fi facut-o ar fi evaluat o corect, exact ca ceea ce este – cea mai amărăciune de sărăcie difuzată vreodata de Netflix.
Tudor Dumitrascu
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
