Pare simplu în teorie, dar puțini vorbesc despre ce înseamnă cu adevărat acest proces.
E mai mult decât o decizie, este o călătorie interioară care te provoacă să îți privești, pentru prima dată poate, rănile și umbrele.
Când ai fost toată viața un „people pleaser”, ai învățat să te definești prin ochii celorlalți.
Valoarea ta era măsurată în câte zâmbete primeai, câte aprobări obțineai sau cât de bine te încadrai în așteptările celor din jur.
Iar când decizi să pui punct acestui mecanism, nu doar că te eliberezi de o mască, dar intri și într-un teritoriu …necunoscut.
Pentru că, odată cu renunțarea la această versiune a ta, vin la pachet emoții intense: frica de a fi singur, de a fi respins, de a fi judecat.
Apare vinovăția… „dacă nu mai sunt acolo pentru toți, înseamnă că sunt egoist?”.
Apare rușinea… „oare mai sunt suficient de bun dacă nu le fac tuturor pe plac?”.
Este ca și cum ai da la o parte un scut care te-a protejat toată viața și ai rămâne în fața lumii, vulnerabil și nesigur.
De aceea, procesul nu este deloc ușor și nu este rapid.
Este un drum în care ai nevoie, în primul rând, să conștientizezi tiparele pe care le-ai repetat automat ani de zile.
Să vezi unde și când ai renunțat la tine pentru a te simți acceptat.
Să îți dai seama ce frici te-au ținut captiv: frica de respingere, de conflict, de a nu fi „suficient”, de singurătate.
În același timp, acest proces presupune o muncă profundă de reconstruire a stimei de sine și a valorii personale.
Să înțelegi că meriți să fii iubit și respectat pentru cine ești cu adevărat, nu pentru imaginea pe care o proiectezi pentru a fi pe plac.
Să înveți să spui „nu” fără vinovăție și să alegi din autenticitate, nu din teamă.
Este și momentul în care ești invitat să ieși din rolul de victimă.
Să nu te mai agăți de povestea „eu trebuie să fac pe plac ca să fiu acceptat” și să îți asumi responsabilitatea pentru cine vrei să fii mai departe.
Este începutul unei noi relații cu tine însuți, una în care devii creatorul propriei realități, nu doar un pion pe tabla altora.
Și da, este un proces etapizat!
Vei avea momente de recul, de îndoială, de teamă, dar, cu fiecare pas conștient, te vei apropia tot mai mult de esența ta.
Și vei descoperi că autenticitatea atrage…că libertatea interioară valorează mai mult decât orice aprobare și că…atunci când îți asumi cine ești, relațiile tale devin mai reale și mai sănătoase.
Nu e ușor. Dar merită!
Madalina Molcut
Terapeut&Trainer
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.



