-7 C
București
luni, februarie 10, 2025

Timpul pare a fi un parametru care măsoară cantitatea de energie care pătrunde în spațiul tridimensional și determină mișcarea tuturor obiectelor sau ființelor.

Din punct de vedere logic, timpul pare a fi un parametru care măsoară cantitatea de energie care pătrunde în spațiul tridimensional și determină mișcarea tuturor obiectelor sau ființelor. Dacă acest flux de energie nu s-ar distribui uniform, am putea avea surpriza să constatăm că în unele zone se produc schimbări, iar în altele nu. Este posibil ca această energie specială să fie folosită parțial pentru crearea unui spațiu nou, în care materia preexistentă pătrunde și abia apoi să se realizeze mișcarea ei propriu-zisă. Este ca și cum universul adaugă noi „felii” de spațiu peste cele vechi, rezultând un fel de „tort” cu multe straturi, iar timpul este elementul care măsoară înălțimea „tortului”.
În cazul când ar surveni o defecțiune iar energia aceasta specială n-ar mai pătrunde în lumea noastră materială, totul ar îngheța, iar viitorul n-ar mai putea exista, fapt ignorat de fizicieni. Deci, noțiunea de viitor e strâns legată de acea rezervă de energie cosmică pe care o avem la dispoziție. Nu știm dacă fluxul acestei energii e identic pe planeta noastră, în sistemul nostru solar ori în întreaga galaxie, dar e posibil să existe diferențe notabile între regiunile cosmosului.
Ce se întâmplă cu această energie, după ce pătrunde în spațiul tridimensional? O ipoteză ar fi că ea contribuie la creșterea cantității de informație și a complexității lumii în care trăim. De aceea, trecutul are întotdeauna mai puțină informație decât viitorul. Încercarea de a „călători” în trecut reprezintă, de fapt, o tentativă de a duce informația undeva „în spate”, într-o zonă unde ea n-ar avea ce să caute. Dar, pentru a produce schimbări, informația are nevoie și de o cantitate de energie asociată, care însă nu mai există în acel trecut, fiindcă fluxul de care vorbeam nu mai acționează asupra acelui moment de timp, care practic a „înghețat” în forma pe care a căpătat-o la prima trecere a energiei de care vorbeam.
Se mai pune problema dacă un om sau o regiune mai mare din spațiu care „pleacă” înapoi în timp prin crearea unei „falii” mai poate supraviețui în varianta originală a mersului evenimentelor. Pentru a putea rămâne în viață, e necesar ca el să fie „dedublat”, „copiat” sau „clonat” și trimis în trecut, iar varianta lui originală să continue să existe mai departe. Dacă în loc de „copy” i se dă comanda „rename/move”, atunci omul, echipa sau ansamblul de corpuri care au pornit în trecut dispar pentru totdeauna din timpul de unde au plecat, faptul acesta fiind ignorat de către autorii de povestiri științifico-fantastice. „Zona” de trecut în care ei au vrut să ajungă nu mai beneficiază de fluxul de energie de care vorbeam, totul fiind imobil, ca și cum s-ar afla în interiorul unui bloc de sticlă – poate fi doar văzut dar în nici un caz schimbat.
Dacă echipa de „călători temporali” ar vrea să se deplaseze în viitorul lor, s-ar lovi de o altă problemă – anume că n-au unde să se ducă, întrucât nu s-au format straturile de spațiu corespunzătoare, iar „tortul” de care vorbeam nu e suficient de înalt și nu are atâtea felii care să ajungă până în anul în care vor ei să călătorească. Este nevoie de o cantitate imensă de energie pentru a construi mai întâi „scena” pe care să se desfășoare evenimentele și abia apoi ca acestea să aibă loc efectiv. Deci e posibil ca ei să se lovească de un fel de „zid” care marchează capătul universului existent. Probabil că nimeni nu și-a pus această problemă până acum, fiindcă toată lumea știe ce înseamnă să te lovești de un zid în spațiu, dar n-a auzit ca cineva să se lovească de un „zid temporal”.

de Gilly Graur

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie