Lupta lui Iacob cu îngerul este, dincolo de episodul biblic, o metaforă universală despre ce înseamnă să te confrunți cu propriile răni, cu fricile tale, cu părțile din tine pe care poate le-ai evitat toată viața.
Iacob nu fuge. Nu se ascunde.
Rămâne acolo, în luptă, până în zori și nu pleacă până când nu primește o binecuvântare.
Exact așa funcționează procesul de vindecare interioară. Traumele, rănile nevindecate, fricile adânci nu dispar pentru că le ignorăm sau pentru că le îngropăm sub muncă, succes sau distrageri.
Dispar – sau, mai corect spus, își pierd puterea asupra noastră – atunci când alegem să le privim în față, să rămânem prezenți în fața lor, să nu fugim de durere, de vinovăție, de rușine sau de frică.
Este o luptă care nu se câștigă prin forță, ci prin curajul de a rămâne și de a spune: „Nu plec de aici până nu înțeleg ce am de învățat. Până nu transform această rană în ceva care să nu mă mai rănească nici acum, nici în viitor.”
Vindecarea nu vine din evitare.
Vine din confruntare conștientă.
Vine din a da un nume durerii tale, a o înțelege, a o procesa și, într-un final, a o lăsa să plece.
În realitate, trauma nu este ceea ce ni s-a întâmplat.
Trauma este ce a rămas în noi netrăit, neînțeles, neprocesat.
Nimic nu ne ține mai blocați decât ceea ce refuzăm să privim în ochi.
Tu te-ai gândit vreodată care sunt traumele care te țin în loc?
Alin Comșa
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
