Atentie spoiler!
Unorthodox (Netflix) – chiar este o disectie antropologica de mare valoare. Nu neaparat pentru scenariu, clasicul progresism cu tente feministe despre lupta pentru strapungerea barierelor sociale, ci pentru fresca unei societati ermetic inchise, adliteram reprodusa dupa realitate. Si pentru inca ceva… Ceva ce creatorii filmului cred ca au avut in vedere cu mare finete – e despre misoginia plurisexuala.
Evreii hasidici, despre ei e vorba, sunt extrema ultraortodoxa a lumii iudaice, cea mai riguroasa si inchisa, azi mai exista in Israel si in doar cateva cartiere foarte bine delimitate din New York. Originea lor este est-europeana – Polonia, Lituania, Belarus, dar si Ungaria sau estul german, ei sunt vorbitorii nativi de Idish, un soi de Esperanto (limba internationala) al populatiilor evreiesti imprastiate prin Europa pana in 1939. Au fost practic wiped out de catre nazisti mai ales din cauza aspectului lor foarte specific – robele negre, perciunii, etc, iar enclavele pe care si le au construit in New York dupa razboi au fost si sunt in continuare expresia starii de asediu. Se vor pastratorii memoriei gulagului evreiesc etern. „Cand am crezut in prietenii si vecinii nostri, Dumnezeu ne a pedepsit…” spune chiar in film un rabi batran. „…cand le-am copiat hainele si obiceiurile, Dumnezeu ne-a pedepsit” Pentru cine a avut rabdarea sa inteleaga antisemitismul, va realiza ca-n aceste vorbe sta intreaga spirala a urii si discriminarii care a alimentat de milenii conflictul. Au luptat sa se diferentieze ca sa supravietuiasca, au murit in pogromuri din cauza diferentei… In fine, nu despre asta voiam sa vorbesc.
Ci despre antropologia comunitatii inchise. Adanc traditionala, nealterata nici macar de tehnologie, profund, de fapt complet habotnic religioasa. Hasidicii nu sunt niste amish care zburda prin Bible Belt-ul central american si traiesc din turism, sunt chiar o fortificatie. Iar filmul face o superba si putin vazuta zugravire a eternei noastre drame – raportul dintre sexe. Se vrea o fresca (si o parabola distopica) a misoginiei si patriarhatului traditionalist extrem, foarte vizibil si bine conturat, in realitate reuseste sa inspire ca lucrurile nu stau tocmai asa. Si o face extrem de misto.
Nush daca trebuie sa explic mai mult premiza, antropologia studiaza comunitatile izolate si nealterate cultural pentru a descifra radacinile si evolutiile comportamentelor noastre sociale. De unde am plecat, cum am ajuns aici azi? Sunt aceste societati – incredibil de diferite in aparenta fata de unde traim noi – atat de distopice si indepartate sau mai degraba nu?
Daca inmoi asperitatile flagrante, vei avea o oglinda a propriilor noastre radacini traditionale. Remember, Hasidicii sunt est europeni (secta din film are originea in Ungaria) sunt imbibati in cultura partii noastre de lume. Este studiul de laborator asupra patriarhatului incremenit in trecut. Dar Unorthodox nu se opreste aici. Ar fi fost too easy. Se duce mai departe aratand ca victimele sunt si femeile dar si barbatii deopotriva. Ca paznicii lantului sunt barbatii la nivel simbolic dar concret sunt femeile. Ele aplica la firul ierbii constrangerile, ele verifica respectarea acestora. Filmul spune elocvent ca nu exista patriarhat fara suportul asumat si intrinsec al femeilor, ca misoginia, shameingul, interventia de zi cu zi asupra potentialilor razvratiti – femei sau barbati – este apanajul strict al garniturii de gardieni feminini… Acolo se creeaza structurile de adancime ale societatii inchise. Acolo fermenteaza traumele – iar tiparul Hasidic este elocvent – copiii sunt exclusiv treaba femeilor. Barbatii adulti nu au niciun rol in constructia viitoarelor garnituri de roboti preprogramati care sa tina traditia neintinata. Mamica, NU TATAL – ii explica baietelului ca femeia trebuie fututa cu forta, tot ea si restul anturajului feminin masoara atent rezultatele, „practic sunt cu noi in pat” spune eroina exasperata unui sot atent frzandat si impachetat pana la stadiul de neom de catre… femeile care l-au crescut.
Atentie! Doar de catre ele!
Iata laboratorul – iata rezultatul. Iata si autorii de facto ai experimentului. Iata reproducerea in conditii laborator a propriei noastre societati. In care misoginia este atat de abrupt si exclusiv pusa le umerii barbatului. Sexismul nu are sex vrea sa spuna aceat film iar analiza ar trebui facuta in ambele locuri, nu doar intr unul. Sunt cumva femeile macar la fel de misogine? Unde are loc momentul zero, cine moseste de fapt aceste comportamente? Unde trebuie scormonit cu egala severitate? Extraordinar momentul de final in care sotul, in numele iubirii pe care a cautat sa o inteleaga singur cu resursele sale limitate si incremenite, renunta la practic intraga sa existenta. Acela este punctul culminant. Cand el renunta la lume pentru iubire, iar ea… doar pentru sine.
Si arata calitatea lui de – o sa radeti arogant – adevarata victima.
de Tudor Dumitrascu
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
