A fi singur nu este o boală. Și totuși, sunt oameni care o resimt ca atare, sau ca pe o sentință. Poate chiar penitență: penitența de a sta cu ei înșiși.
Este o corelație între frica de singurătate și fuga de intimitate: intimitatea începe cu noi înșine. Atât timp cât nu suntem intimi cu noi, nu putem fi nici cu partenerul de cuplu. Mă refer la a fi intimi cu noi înșine în sensul de a fi în contact cu lumea interioară: cu emoțiile, sentimentele, stările și trăirile noastre.
De aici vine și indisponibilitatea emoțională: în primul rând, nu suntem disponibili emoțional cu și față de noi înșine; astfel încât ne va speria ideea de a fi disponibili emoțional față de o altă persoană. Mai ales având în vedere faptul că „obiectul” intimității poate să dispară.
Dacă ne plictisim cu noi înșine, ne vom plictisi, mai devreme sau mai târziu, și în cuplu. Plictisul denotă și imaturitate emoțională. Copiii se plictisesc și vor totul aici și acum: gratificarea instantanee, Instagram.
Perversiunea este forma erotică a urii: fetișurile, jucatul de roluri, „sex talk-ul”, filmele XXX și, nu în ultimul rând, jocurile de putere indică, de asemenea, incapacitatea emoțională de a fi deschiși, disponibili.
Prin toate acestea îi transmiți celuilalt că nu îți este suficient așa cum este, în aceeași măsură în care nici tu nu-ți ești suficient/ă așa cum – îți – ești.
Plenitudinea de parteneri sexuali denotă, din nou, indisponibilitate emoțională și lipsă de contact cu lumea interioară astfel încât este ceva mai degrabă masculin (nu spun că este sănătos, mă refer la incidență), bărbații fiind încurajați încă de mici să îndure și să nu se plângă, să nu își exprime emoțiile.
Ca bărbați, interpretăm lumea din jurul nostru și acționăm în aceasta mai întâi instinctual, apoi rațional și abia la urmă emoțional. Femeile interpretează lumea din jur și acționează în aceasta mai întâi instinctual, apoi emoțional și abia la urmă rațional.
Dacă te plimbi pe stradă și vine o minge spre tine, ca femeie, te ferești instinctual, identifici cum te simți și apoi raționalizezi. Din postura de bărbați, ne ferim instinctual, ne uităm cine a dat, cum și de ce cu ce scop, și emoțional … vă las să completați voi.
De aici și rușinarea femeilor care au un „body count” mare, este ca și cum ar fi acuzate de indisponibilitatea emoțională pe care o avem noi, bărbații. A se nota, de asemenea, cum se „cadavrizează” dragostea, sexul.
Deci „scoatem la tablă” femeile pentru că s-au luat ele după noi în loc să ne luăm noi după ele, că au mimetat ele indisponibilitatea în loc să ne însușim noi contactul emoțional.
Urâm la ceilalți ceea ce nu acceptăm la noi înșine.
Constantin Nica
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
