URSS la final.
1988, URSS, Armenia, cutremurul e de doar 6,9, not great, not terrible. Dar pe fondul coruptiei grotesti a sistemului mor zeci de mii de oameni. Vine la doar doi ani de la Cernobil, cand Gorbaciov reactionase in stilul sovietic clasic – minciună, acoperire, evaziunea adevarului, intarzieri fatale. In acesti doi ani tot ce reusise era implementarea Glasnost – politica de transparenta – din Uniunea Sovietica disparuse practic cenzura. Cutremurul si efectele lui sunt acum in direct la televiziune, nu se ascunde nimic, o lume intreaga priveste stupefiată cum superputerea nu e capabila de nicio reactie minimală. Nu există echipamente de aparare civila, nu exista organizare, nu exista medicamente, corturi, nimic. Imi aduc aminte momentul, matus-mea era translator de rusa si prindea un post rusesc. Eram copil dar nu ma dezlipeam de televizor, era ceva incredibil. Aflat la New York, Gorbaciov primeste oferta americana de ajutor, si, pentru prima data in istoria URSS din anii razboiului, o accepta. Ciocnirea din teren a echipelor straine cu birocratia si coruptia sovietica e uluitoare – se fura tot ce vine de afara, multi dintre salvatorii straini renunță. Dezastrul e de nedescris.
Daca Cernobil ingrozise planeta prin ticalosia conducerii URSS si prin dosirea problemei, lipsa avertismentelor si intarzierea reactiilor, Armenia a ingrozit o prin metoda exact opusa – dezvaluirea fara restrictii a ororii si a esecului sovietic. Venita din strafundurile paranoiei bolsevice, teama de „umilinta” internationala si de pierdere a prestigiului a fost una dintre axele esentiale ale politicii externe. Prin Glasnost, Gorbaciov facuse o mutare atat de radicală incat șocul intern si international a capatat proportii cataclismice. Zvonul despre incapacitatea sistemica a URSS a devenit realitate. Pentru prima data Uniunea isi arata picioarele de lut in proportii mult mai mari decat chiar se si bănuia. Pentru cetateanul sovietic disonanța bruscă a expunerii adevarului a fost prea mult si prea repede. Nu era un secret ca lucrurile nu mergeau senzational, dar simbolistica prestigiului si bezna sistematica lasau multe iluzii sa traiasca.
In 88 favorabilitatea pentru Gorbaciov era in prabusire totală in interior. Adevarul chiar producea cetateanului imperial sentimentul de umilinta, desi Cernobil si Armenia sau Afganistanul nu erau atașabile lui, ci exact stalinismului reactionar pe care acesta il inlocuise si il dorea eliminat.
Dar zecile de ani de minciuna nu puteau fi sterse. Nationalismul rus contemporan s-a nascut la intersectia brutala dintre gloria presupusă si adevarul relevat, mai precis atunci, intre 85 si 89. Nu a existat o tranzitie care sa cuprinda fenomenele treptat, nu a existat o dezbatere interna, nu a existat o trecere etapizată de la comunism la altceva, cum s-a intamplat in unele tari din lagarul socialist si asta pentru ca Gorbaciov credea in comunismul reformabil inclusiv prin dezvaluirea adevarului.
Si pe masura ce occidentul il imbratisa mai mult pe secretarul generl al URSS pentru curaj si viziune, in spatele lui frustrarea se sedimenta fara niciun control iar aplauzele vestului contribuiau din plin la asta.
Va urma.
Tudor Dumitrascu
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
