4.1 C
București
duminică, decembrie 1, 2024

Vorba generalului de Gaulle: vast program!

Hieronymus Bosch picta înspre anul 1450 un tablou ce va deveni celebru mai târziu: ”Extragerea pietrei nebuniei” – ulei pe scândură. Notorietatea operei nu i se datorează exclusiv lui Bosch, subiectul picturii este în egală măsură (ultra)cunoscut. ”Meștere, scoate piatra mai repede. Numele meu e Lubbert Das.” scrie pe tablou cu litere aurii.
Meșterul cu pălărie-pâlnie e falsul vraci, tricksterul ignorant care profită de paranoia lui Lubbert Das, un fel de Păcală olandez. Fiind un anticlerical, Bosch adaugă, în tușe sercastice pre-reformate, un personaj bisericesc, un călugăr alcoolizat și o călugăriță superstițioasă, purtând pe cap Scriptura ca pe o amuletă.
Bietul burghez păcălit de o troiță de șarlatani: un doftor închipuit, un abate lumesc și o soră neghioabă, închipuie foarte contemporana credulitate a multora care, deși inocenți în necunoașterea lor, sînt constant compromiși de profitori.
Impostura, superstiția, ignoranța – toate astea pot fi ușor de recunoscut. Mai rămâne să fie combătute.
Dar… vorba generalului de Gaulle: vast program!
de Mario Barangea

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie